Târgu-Jiu: Gorjean prins cu o jumătate de tonă de gazolină furată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii cărbuneşteni au depistat aseară, în trafic, un şofer care transporta cu un autoturism 500 de litri de gazolină. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru tăinuire, iar cel care i-a vândut gazolina s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat. 

Şoferul, în vârstă de 36 de ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, nu a putut să justifice provenienţa produsului petrolier pe care îl avea în portbagajul maşinii, declarând ulterior că l-a cumpărat în schimbul sumei de 250 lei, de la un tânăr de  29 ani, din satul Creţeşti. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti.

În după-amiaza zilei de 15 aprilie 2010, poliţişti din  Târgu-Cărbuneşti au instituit un filtru de circulaţie pe DJ 675 C,Ţicleni–Târgu-Cărbuneşti, ocazie cu care au identificat în trafic pe M.F.C., de 36 ani, din comuna Bengeşti-Ciocadia, în timp ce conducea un autoturism în care transporta cantitatea de aproximativ 500 litri produs petrolier în bidoane din plastic", a declarat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Valoarea produsului transportat a fost estimată la suma de 1.000 lei.

Poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat de produs petrolier şi tăinuire. În urma probatoriului administrat de poliţişti, s-a stabilit faptul că produsul petrolier era sustras de la o sondă petrolieră de pe raza oraşului Târgu-Cărbuneşti. A fost începută urmărirea penală faţă de I.M., de 29 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar faţă de M.F.C., de 36 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire", a mai precizat Romina Dochian.

La locuinţele acestora au fost efectuate percheziţii domiciliare, la tânărul care a vândut ţiţeiul fiind descoperită cantitatea de 340 litri de produs petrolier. Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 ore, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Gorj, urmând ca astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propunerea de arestare preventivă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite