Târgu-Jiu: Hoţi prinşi cu năvodul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi suspecţi ai unor infracţiuni de furt din locuinţă au fost identificaţi de poliţişti după 40 de minute de la sesizare, în urma acţiunii „Năvodul“.

Poliţia Oraşului Bumbeşti-Jiu a fost sesizată prin SNUAU 112 de către M.G., din Bumbeşti-Jiu, cu privire la faptul că un grup de patru femei au pătruns în locuinţa familiei E.D., din aceeaşi localitate, iar de aici, profitând de neatenţia acestora, au sustras două haine din piele şi două costume bărbăteşti, în valoare de 800 lei. Apelantul a precizat faptul că suspectele au părăsit locul faptei cu un  autoturism de culoare galbenă, înmatriculat în judeţul Dolj şi se deplasează în direcţia Tetila. Imediat de la primirea sesizării, poliţiştii gorjeni au instituit acţiunea NĂVODUL. La ora 19:55, autoturismul cu care se deplasau suspecţii furtului din locuinţă a fost depistat de poliţişti pe raza comunei Bălăneşti, Judeţul Gorj. Cu ocazia legitimării, persoanele din autoturism au fost identificate ca fiind: Emilian M., de 23 ani, conducătorul autoturismului, Loredana M., de 24 ani, Anca B., de 23 ani, Jajela S., de 26 ani, Teodora N., de 28 ani şi Elena F., 19 ani, toţi din municipiul Craiova, Judeţul Dolj. De asemenea, asupra acestora a fost găsită suma de 4.400 lei, a căror provenienţă nu au putut să o justifice. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul I.P.J. Gorj pentru continuarea cercetărilor. Cu această ocazie s-a stabilit că anterior sesizării furtului comis pe raza localităţii Bumbeşti-Jiu, suspecţii au mai comis un furt, cu acelaşi mod de operare, în satul Grui, din comuna Muşeteşti, Judeţul Gorj. Aici, în timp ce Emilian M. le aştepta în autoturism, suspectele au acostat o femeie în vârstă, pe A.E., care le-a permis accesul în curtea locuinţei. Profitând de neatenţia părţii vătămate care era ţinută de vorbă de celelalte suspecte, Elena F. a pătruns în casă şi a sustras suma de 1.850 lei. Banii au fost recuperaţi pe parcursul cercetărilor şi restituiţi părţii vătămate. De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că Emilian M. deşi conducea autoturismul cu care se deplasau suspectele, nu avea drept de a conduce autovehicule pe drumurile publice, acestuia fiindu-i reţinut anterior permisul de conducere pentru alte abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Pe numele suspecţilor a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, Emilian M. fiind cercetat şi sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul în perioada de suspendare a exercitării acestui drept. La data de 12.06.2010, având în vedere cercetările efectuate în cauză, poliţiştii au reţinut-o pe bază de ordonanţă pe timp de 24 de ore, pe  Elena F. . În aceeaşi zi, suspecta a fost prezentată cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, respectiv instanţei de judecată. Judecătoria Târgu- Jiu a admis propunerea de arestare preventivă şi a emis pe numele suspectei mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 20 zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, şi introducerea acesteia în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, numărul victimelor fiind probabil mult mai mare, dat fiind şi faptul că din cei 4.400 lei găsiţi asupra suspecţilor şi indisponibilizaţi de poliţişti până la finalizarea anchetei, a putut fi „justificată” doar suma de 1.850 lei.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite