Târgu-Jiu: Danezii caută grădinari pe care să-i şcolească

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oferta este pentru 15 persoane care să se ocupe de grădinărit în sere. Cei interesaţi sunt aşteptaţi la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj până pe 18 iulie.

Joburile sunt oferite de un angajator din localitatea Odense, din sud-vestul Danemarcei. Cei 15 şomeri, din numărul total de aproape 10.000 înregistrat în judeţul Gorj, vor  munci fie ca grădinari, fie ca asistenţi de grădinari, în seră, iar salariul este cuprins între 1400 şi 2157 de euro brut pe lună. Durata contractului este de doi ani pentru asistenţi şi 3 ani şi opt luni pentru grădinari, cu 37 de ore săptămânal.

„Ca stagiari, asistenţi sau grădinari, vor munci în sere moderne şi în paralel vor studia la Colegiul din Kold. În primii doi ani la colegiu se va preda în limba engleză. Asistenţii de grădinari vor lucra doi ani şi vor studia 33 de săptămâni, iar grădinarii vor lucra timp de 3 ani şi 8 luni, cu 45 de saptamani la colegiu.Vor semna un contract de instruire cu angajatorul şi un contract educaţional cu colegiul din Kold. Şcolarizarea e gratuită. La finalul primilor doi ani se dau şi examene în daneză”, anunţă Danciu Maria, director executiv adjunct al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite