Târgu-Jiu: Gospodăria unui târgujian, prădată de hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi gorjeni sunt cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat, după ce au prădat o gospodărie.

În data de 28.01.2011, orele 11:30, poliţiştii Postului de Poliţie Borăscu au fost sesizaţi de către un târgujian de 60 de ani, cu privire la faptul că în perioada 18.12.2010-27.01.2011, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în locuinţa pe care o deţine în comuna Borăscu, pe raza satului Calapăru, iar de aici i-au sustras o motocoasă, un polidisc şi o rotopercutantă, prejudiciul fiind estimat la suma de 3.000 de lei.
Urmare a investigaţiilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că suspecţi de comiterea furtului sunt E.S., de 39 ani, din comuna Bolboşi şi G.C., de 29 ani, din comuna Borăscu, judeţul Gorj.
Pe parcursul cercetărilor, bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite părţii vătămate.
Suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, pe timp de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Gorj.
Suspecţii au fost prezentaţi, ieri, cu propunere de arestare preventivă, Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru, instanţa de judecată a dispus faţă de suspecţi, măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile.
Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite