Gorjenii dau plajele de la mare pe malul Gilortului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de persoane preferă să-şi petreacă timpul liber pe malul râului care traversează oraşul Târgu-Cărbuneşti. Autorităţile locale au renunţat la plaja cu buticuri amenajată acum doi ani în zona cunoscută sub numele de „Cascadă” pentru ca turiştii să se bucure doar de susurul apei.

Oameni din toate colţurile Gorjului aleg să-şi petreacă fiecare zi de concediu la Târgu-Cărbuneşti, pe malul Gilortului, departe de agitaţia de la mare şi de costurile ridicate pe care le presupune o deplasare pe litoral. Aici, totul este construit de natură, iar autorităţile locale au decis, la cererea turiştilor, să nu transforme zona într-un bâlci.

„Nu cred că există român care să nu fi auzit de acest râu, atât de mult cântat de privighetoarea cântecului popular românesc, Maria Lătăreţu. Gilortul nu are un debit impresionant, dar are o măreţie pentru toţi cei care vin aici. Ce poate fi mai frumos decât câteva zile de recreere pe marginea lui, unde omul nu a contribuit cu absolut nimic în amenajarea şi în tot ceea ce înseamnă frumuseţea naturii?Acum doi ani am amenajat o zonă de plajă, cu buticuri, dar am mutat totul pe malul Blahniţei, pentru că nu am vrut să intervină omul cu nimic, astfel încât cel care vine să poată să guste din măreţia naturii, să nu fie nici măcar energie electrică, nici muzică, să nu tulbure susurul apei”, declară Mihai Mazilu, edilul-şef al Primăriei Târgu-Cărbuneşti.

image

Cornel Ţuligă este unul dintre cei care au dat marea pe acest râu şi nu regretă deloc. „Este foarte bine. Am venit cu familia. Nu mergem  la mare, vom mai veni aici în această vară”, spune bărbatul de 37 de ani din Ţicleni.

„Mai curat, mai ieftin şi mai liniştit”

Mihaela Elena, o tânără de 29 de ani, din Rovinari, spune că preferă să vină la Târgu-Cărbuneşti pentru că este mai aproape de casă, dar şi pentru că a auzit că marea este plină de alge. „Este mai curat, fără bani, mai multă linişte. Îmi place foarte mult să vin aici, la cascadă. Vin cu prietenii  la grătar, la picnic, ne şi bălăcim, ne distrăm la maxim şi nici nu cheltuim mulţi bani. De această dată  am venit special să mă bronzez. În fiecare zi de concediu voi fi aici. Ne gândim ca în weekend să stăm două zile, cu cortul”, spune tânăra din Rovinari.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite