Târgu-Jiu: Galerie foto/ Gorjeanca Elena Buduran va pleca într-o expediţie speologică în Laos şi va lua parte la stabilirea unui record mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Buduran va participa la cea mai importantă expediţie din viaţa ei
Elena Buduran va participa la cea mai importantă expediţie din viaţa ei

Tânăra din Novaci va participa la una dintre cele mai importante expediţii speologice din lume. Elena Buduran va face parte din primul echipaj românesc care explorează sistemele carstice din Laos şi ar putea să stabilească un record mondial de scufundare

Elena Buduran, de 29 de ani, din  Novaci, va face parte dintr-o echipă mixtă româno-franceză, formată din 11 speologi şi scafandri, care va participa la o importantă expediţie internaţională de explorare speologică şi subacvatică în Masivul Khammouane, din Laos. Aceasta va pleca vineri, 15 ianuarie, alături de alţi patru români participanţi la această călătorie, către Bangkok, capitala Thailandei, după care se va deplasa către Laos şi va traversa fluviul Mekong, care separă cele două ţări, pentru ca în final să ajungă într-un sat izolat din junglă, unde va fi stabilită baza expediţiei. Gorjeanca va avea de înfruntat multe pericole, pentru că va trebui să meargă mai mulţi kilometri prin junglă, dar dorinţa de a ieşi învingătoare din confruntarea cu natura : „Din sat şi până la peşteră vom merge pe jos, prin junglă. Este destul de periculos şi îmi este puţin teamă, pentru că în zona respectivă trăiesc cinci specii de şerpi foarte veninoşi, dintre care două de vipere şi două de cobre, care au fost fotografiaţi chiar la intrare în peşteră. În plus, ne putem îmbolnăvi de malarie. Este o expediţie riscantă, dar dorinţa de a reuşi este foarte mare".

Elena Buduran practică speologia de şase ani

Record mondial la scufundare


Obiectivul principal al expediţiei este scufundarea şi stabilirea unui record mondial. Peşterile din Laos reprezintă unul dintre ultimele locuri virgine din lume în domeniul speologiei. Expediţia “Laos 2010”, este organizată de Asociaţia “Geokarst Aventure” sub egida Federaţiilor de Speologie din România şi Franţa. Echipajul românesc este format din cinci persoane, doi bărbaţi şi trei femei, printre care şi Elena Buduran. Înainte de această expediţie au mai fost făcute alte de trei de recunoaştere, care au avut loc în ultimii ani.
 



Expediţia are şi un scop umanitar

Expediţia are şi un scop umanitar. „Pe lângă obiectivele specifice unei astfel de expediţii, ne-am propus să ne implicăm şi în acţiuni umanitare, acordând ajutor unuia dintre satele izolate din junglă (Ban Non Ping). Mai mult, vom realiza un film documentar şi o serie de prezentări multimedia cu rol educaţional”, a declarat Tudor Marin, directorul tehnic al Federaţiei Române de Speologie şi responsabilul acestei expediţii.

Elena Buduran a stabilit un record de scufundare
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite