Geoană a câştigat cu aproape şapte procente în faţa lui Băsescu, în Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Birolul Electoral Judeţean Gorj a dat publictăţii, în această seară, rezultatele obţinute la alegerile prezidenţiale şi la referendum.

Câştigătorul alegerilor prezidenţiale în judeţul Gorj este Mircea Geoană. Acesta a obţinut 37,02%, fiind votat de 65168 de alegători. Pe locul doi s-a clasat Traian Băsescu, cu un procent de 30,36% din voturile exprimate, actualul preşedinte fiind votat de 53.436 de alegători. Crin Antonescu a fost votat 32027 de alegători, ceea ce reprezintă 18,19%, din voturi. Corneliu Vadim Tudor a obţinut un rezultat cu mult peste media pe ţară, acesta obţinând 8,69 din voturi.Candidatul independent de etnie rromă, care locuieşte în Târgu-Jiu., Ninel Potârcă, a fost votat de 562 de persoane, ceea ce reprezintă 0,31% din opţiunile electorale. Participarea la urne a fost de 58,67% pentru alegerea preşedintelui.

La referendum, 78,46% dintre cei care au votat au fost de acord cu un parlament unicameral, iar 21,54% au fost împotriva acestei idei. De asemenea, în privinţa reducerii numărului de parlamentari, 89,16% dintre gorjenii care s-au prezentat la urne au fost împărtăşit această propunere.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite