Târgu-Jiu: GALERIE FOTO/ Rânca de ocazie în Leleşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii sporturilor de iarnă care n-au posibilitatea să meargă în staţiune vin să-şi ia porţia de distracţie pe pârtia din Leleşti. Târgujienii pot schia inclusiv pe timp de seară, sau pot petrece alături de prieteni şi rude, la un grătarşi un pahar de vin fiert, în timp ce copiii dau cu sania la nici doi kilometri de oraş. 

image

Pârtia de la intrarea în Târgu-Jiu, cu o lungime de 500 de metri, a fost inaugurată în urmă cu patru ani, în prezenţa edililor din comuna Leleşti, cărora le-a aparţinut iniţiativa amenajării ei. Zona tinde să devină destinaţia preferată a celor care îndrăgesc sporturile de iarnă, dar pentru care faimoasa staţiune Rânca este fie prea scumpă, fie prea departe. Mai mult, anul acesta, reprezentanţii primăriei au venit venit cu o idée nouă, hotărând să aducă pirostrii  pentru fierberea vinului, lemne pentru focul de tabără, dar şi un grătar pentru prepararea micilor şi cârnaţilor.

Primarul vrea discotecă în aer liber şi bază Salvamont


Târgujienii profită în aceste zile de vremea rece, care a păstrat zăpada în stare perfectă, venind să se distreze pe pârtia din Leleşti. „L-am adus pe nepoţelul meu, Adrian, de 10 ani, să se dea cu sania. Este un loc plăcut, nu foarte aglomerat şi aproape de oraş. Ultima dată am fost cu soţia şi am făcut un grătar. Rânca este aglomerată, iar pârtia este mereu ocupată de schiori. Îmi voi a aduce nepotul şi mâine aici“, a spus Emanoil Ionescu, pensionar din Târgu-Jiu.

image

Accesul către pârtie se face foarte uşor, iar cei care au schiuri pot găsi şi alte variante  precum sania ori sacul. Autorităţile din Leleşti au montat o instalaţie de iluminat, pentru cei care vor să practice sporturile de iarnă până seara, târziu.
Mi se pare mult mai avantajos, pentru că nu este costisitor sau departe cum este staţiunea din Rânca şi nu este prima dată când vin aici. Mi-am luat verişoara şi prietena ca să ne distrăm. Îmi place adrenalina şi mai ales că avem posibilitatea să ne dăm cu sacii. Sper ca vremea să se menţină aşa ca să nu se topească zăpada“, a spus Marius Dănăcică, de 22 de ani din Târgu-Jiu.

image

Cei mici abia aşteaptă vacanţa ca să meargă zilnic la pârtia de la marginea municipiului.

image

Copiii şi adolescenţii se bucură din plin de zăpadă, folosind şi saci pe post de sănii, pe derdeluşul din comuna limitrofă Târgu-Jiului

Pentru a atrage şi mai mulţi tineri, Marian Rotaru, primarul din Leleşti, intenţionează să amenajeze chiar şi o discotecă în aer liber.  „Când s-a deschis pârtia, în urmă cu câteva zile, a fost plin de oameni, mai ales tineri şi copii. De aceea aş vrea să amenajez o discotecă în aer liber, astfel încât să  pun în valoare acest punct turistic“, a spus edilul. În perioada următoare vor fi demarate lucrările de amenajare a unei baze de Salvamont, care va asigura permanenţa, pentru a interveni rapid în cazul eventualelor accidente.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite