Târgu-Jiu: GALERIE FOTO/ Din cauza avariei, jumătate din locuitorii municipiului suferă de lipsa apei potabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducta de alimentare cu apă a oraşului a cedat, azi-dimineaţă, din cauza vechimii, inundând mai multe străzi din cartierele Lotrului şi Debarcader.

Sub presiunea apei, asfaltul s-a umflat şi s-a spart, arterele de circulaţie fiind complet inundate. Avaria s-a produs, în jurul orelor 4.00, în cartierul Lotrului. Echipele din intervenţie ai societăţii SC Aparegio SA fac eforturi pentru a remedia cât mai rapid defecţiunea.

image

Muncitorii remediază defecţiunea în zona Lotrului

Presiunea a fost scăzută în câteva cartiere din partea de sud a oraşului, iar cele din partea de nord apa a fost sistată. Marius Ionescu, directorul tehnic al Primăriei municipiului Târgu-Jiu, a declarat că reţeaua de alimentare cu apă nu a fost schimbată niciodată şi are o vechime de peste 30 de ani. „Conducta respectivă are peste trei decenii. Are 800 de milimetri în diametru. Mulţi locuitori au rămas fără apă. În partea de nord a oraşului a fost sistată apa, iar locuitorii din partea de sud au presiune scăzută la robinet“.


Coadă la cişmele

Locatarii din zonă s-au speriat când au văzut apa de jumătate de metru pe străzi.„Când mă trezi de dimineaţă şi ieşi afară mă speriai. Nici nu putui să trec pe aici din cauza apei. Poţi face baie aici. Crezui că vine Jiul peste noi“, spune, îngrozit, Grigore Frătuţu, un locatar din zona Lotrului.

image

Strada Lotrului a fost cea mai afectată de inundaţie

image

Strada care vine dinspre cartierul C.A.M. spre zona Debarcader a fost de asemenea inundată

image

Patronii magazinelor alimentare înlăturau apa cu măturile ca să nu pătrundă în interior

Locuitorii celor două cartiere au făcut rând la cişmele pentru a umple găleţile sau sticlele cu apă. „E dezastru aici. În zona asta nimeni nu vine să vadă ce probleme sunt. Vin doar la alegeri. Sunt bătrână şi bolnavă, oare mai pot să car bidoanele cu apă. Plătim taxe la apă şi canalizare dar ei nu sunt în stare să schimbe o conductă. Am auzit că reparaţiile durează trei zile“, a precizat Sanda Ilinca, o altă locatară din zona unde s-a produs avaria.

image

Unii proprietarii de apartamente şi garsoniere din zona Lotrului s-au enervat că au rămas fără apă

Din cauza inundaţiei, circulaţia a fost deviată pe alte artere rutiere, iar unii locatari au întârziat de la serviciu, fiind nevoiţi să ocolească prin alte părţi.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite