Târgu-Jiu: Fostul lider al rromilor, adus din închisoare în faţa judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită, trafic de influenţă şi uz de fals în înscrisuri oficiale, Iorgu Negrea va fi prezentat, astăzi, din nou, în faţa magistraţilor gorjenilor, într-un alt dosar, dar care vizează aceleaşi infracţiuni.

Iorgu Negrea a fost trimis în judecată în luna februarie a acestui an, pentru mai multe infracţiuni de luare de mită, trafic de influenţă şi uz de fals în înscrisuri oficiale, comise faţă de mai mulţi români, cărora le promitea că îi ajută să intre în şcolile MAI cu ajutorul unor adeverinţe false, în care îî declara, ilegal, de etnie rromă. Bărbatul a fost reţinut, după ce, la sediul Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, s-a prezentat un tânăr, din comuna Roşia de Amaradia, care a sesizat faptul că, în cursul anului 2007, Iorgu Negrea i-a pretins mai multe sume de bani pentru a interveni pe lângă mai mulţi funcţionari astfel încât să fie admis la concursul pe care urma să-l susţină la Şcoala de Subofiţeri de Poliţie Câmpina. Deşi ştia că susţinuse examen pentru locurile celor de etnie română, gorjeanul a fost admis pe locurile de rromi, iar Iorgu a cerut suma de 2100 de lei, sub pretextul că s-a folosit de relaţiile sale pentru obţinerea acestui rezultat.

La scurt timp au apărut şi alte victime ale acestuia, iar declaraţiile acestora au dus la întocmirea unui nou dosar penal, Iorgu Negrea fiind trimis din nou în judecată în luna aprilie a acestui an.

În sedinţa publică din data de 11 mai, magistraţii gorjeni au dictat prima sentinţă în cazul fostului lider al rromilor, fiind posibil ca astăzi să primească mai mulţi ani de închisoare decât prima dată. Dintre toate pedepsele acordate atunci de instanţa de judecată, pedeapsa finală, contopită, a fost de 4 ani şi şase luni de închisoare cu executare. Magistraţii gorjeni au dispus şi anularea adeverinţelor false. În mai puţin de o oră, Iorgu Negrea va fi prezentat în faţa judecătorilor, fiind adus din Penitenciarul Craiova.

Acesta a fost vicepreşedintele Uniunii Rromilor Creştini din România şi angajat al Primăriei Târgu-Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite