Târgu-Jiu: Festival European de Jurnalism în oraşul lui Brâncuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În oraşul lui Brâncuşi va avea loc, în toamna acestui an, Festival European de Jurnalism la care sunt aşteptaţi să participe peste 500 de jurnalişti din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi din ţările vecine.

Manifestarea este organizată de Asociaţia Eurolife şi patronată de Comisia Naţională a României pentru UNESCO. Temele care vor fi abordate în cadrul festivalului vor fi: schimbările climaterice, securitatea energetică, criza economico-financiară, discriminarea, emigrarea, rolul presei locale şi regionale, jurnalismul cetăţenesc. Vor avea loc transmiuni în direct de la toate dezbaterile din cadrul festivalului. Motivul principal pentru care a fost ales oraşul Târgu-Jiu ca gazdă a acestor maniifestări este prezenţa operelor lui Constantin Brâncuşi. Primăria Târgu-Jiu va fi partener al festivalului.

Târgu-Jiu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite