Stiri din Targu-Jiu

Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Motoare turate la maxim la Preajba

23 mai 2010, 13:38 |  Autor: Oana Popescu, Alin Ion | 

Cuvinte cheie: gorj, targu-jiu, preajba, campionat, motocross,

Sportivii au turat la maxim motocicletele

Târgu-Jiu

Sportivii au turat la maxim motocicletele

 

Aproximativ o sută de sportivi din toată ţara şi din străinătate s-au întrecut astăzi la concursul de motocross. Competiţia s-a desfăşurat pe un traseu tehnic de 1,45 kilometri, amenajat în localitatea componentă Preajba.

Sportivii care au participat la cea de-a cincea ediţie a Campionatului Naţional de Motocross au avut vârste cuprinse între patru şi 55 de ani. Concursul a fost organizat de Club Motosport Maraton Târgu-Jiu.


„Participă 100 de sportivi din toată ţara şi din Austria şi Ungaria. Categoriile sunt în funcţie de capacitatea motorului, pornind de la 50 de centimetri cubi şi până la 700 de centimetri cubi, ultima categoria fiind quad-urile. Este un traseu tehnic, care nu îl lasă pe motociclist să depăşească viteza de 60 de kilometri pe oră“, spune preşedintele clubului organizator, Puiu Pătrăşcoiu.


De la cel mai mic la cel mai mare



Cel mai tânăr concurent a fost George Manta, în vârstă de numai patru ani, din localitatea Băicoi, judeţul Prahova. Micuţul s-a aflat astăzi la cel de-al doilea concurs şi a învăţat acest sport de la tatăl său. „Îmi place foarte mult, nu îmi este frică. Vreau să câştig cupa“, spune George.


Cel mai în vârstă concurent a fost Alexandru Enceanu, un sportiv care are o experienţă de 47 de ani de motocross. „Am participat la categoria «Veterani», cu o motocicletă Honda cu motor de 450 de centimetri cubi şi am câştigat locul întâi. Eu am conceput acest traseu“, spune acesta.


Alexandru Enceanu a reprezentat Smart Braşov, club pe care îl conduce. Iozsef Gartner, un puşti de 14 ani din Serbia, stabilit în Târgu-Jiu, merge pe motocicletă de la şapte ani. „Tatăl meu m-a învăţat, am o motocicletă marca KTM de 85 de centimetri cubi. Am participat de trei ori la concursul de aici, iar anul trecut am obţinut locul trei. Este o senzaţie de liberte, care ridică nivelul adrenalinei. Nu mi-a fost niciodată teamă pe motocicletă“,spune Iozsef.

Cupe şi medalii pentru cei mai buni motociclişti



Campionatul Naţional de Motocross a fost arbitrat de Federaţia Română de Motociclism. În concurs s-au întrecut 94 de motociclete de teren şi patru quad-uri. Pentru performanţele lor, sportivii au fost premiaţi cu cupe şi medalii. Chiar dacă traseul a fost alunecos, din cauza ploii, sportivii au reuşit să se menţină pe poziţii.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Fiica lui Petre Popescu vrea talk-show la TVR 1

    Oana Popescu, fata fostului prezentator al „Telejurnalului” ceauşist, este susţinută nejustific ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole