Târgu-Jiu: Val de sinucideri în Gorj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci gorjeni şi-au pus capăt zilelor în doar şapte zile. Şirul de sinucideri care s-au petrecut în judeţul Gorj demonstrează că această perioadă este una neagră, cu precădere pentru tineri şi adolescenţi.

 În ultima săptămână trei tineri cu vârste cuprinse între 16 şi 29 de ani şi-au pus capăt zilelor în mod şocant. Mai întâi, Raluca Drăguşin, eleva premiantă de la Colegiul Naţional Spiru Haret, care a fost găsită, duminica trecută, moartă în Jiu, cu un ghiozdan plin cu pietre legat de gât, în zona insuliţei. În ghiozdan mai avea şi o sticlă cu alcool. În acelaşi mod şi-a pus capăt zilelor şi Mihai Zahariuc de 16 ani, din Târgu-Jiu, elev la Colegiul Tehnic Ion Mincu. Cadavrul acestuia a fost găsit ieri, după-amiază, în râul Jiu, chiar în zona Barajului, din municipiu. Gheorghe Zahariuc,  tatăl elevului, crede că cineva l-ar fi omorât.
Legişti s-au confruntat în ultima săptămână cu mai multe cazuri de suicid decât de obicei.  Ei spun că este vorba de o epidemie de sinucideri. „Cred că va urma un val de sinucideri şi totul a pornit de la fata care a creat un precedent. S-a creat atmosferă în jurul cazului fetei găsite moarte în Jiu cu ghiozdanul plin cu pietre agăţat de gât. Tinerii mai sensbili încearcă să pună în aplicare aceeaşi metodă. Ne aşteptăm la apariţia unui val de sinucideri în perioada următoare. Deja avem în şapte zile înregistrate cinci cazuri de suicid“, a declarat Dumitru Dascălu, medic la Serviciul de Medicină Legală (SML) Gorj.
Se vehiculează informaţia conform căreia ar putea fi vorba de un curent care ar presupune sinuciderea în masă a mai multor elevi. Psihologii speră să fie doar fabulaţii şi acest lucru să nu se întâmple.
De ce atât de multe sinucideri în această perioadă? Ce îi determină pe unii oameni să recurgă la un gest atât de necugetat? Sunt câteva întrebări cărora încercăm să le găsim răspunsul. În acest sens am cerut şi opinia  unor psihologi care ne-au spus următoarele: „Mediatizarea excesivă nu face altceva decât să încurajeze replicarea modelului de rezolvare a acestor situaţii problematice. Părinţii ar trebui să discute cu ei şi să aibă un control permanent în relaţia cu copilul. Cred că ar trebui să crească numărul de interacţiuni pozitive între părinte şi copil,iar aici ar fi multe activităţi pe care ar trebui să le desfăşoare împreună. Ar fi bine ca părinţii să renunţe un pic la avertizări permanente, certuri, critici, pedepse, în relaţiile cu copiii",a declarat Maria Tomescu, psiholog clinician specialist şi psihoterapeut. (Loredana Fîciu)

Aseară, un alt tânăr în vârstă de 29 de ani, a fost găsit spânzurat la Bumbeşti-Jiu. David Valentin Toader şi-a pus ştreangul de gât în podul casei unor rude. Tot în această săptămână alte două persoane au încheiat socotelile cu viaţa. Este vorba de Nicolae Piţigoi, de 63 de ani, din Târgu-Jiu, care s-a spânzurat joi seara, după ce l-a părăsit concubina, şi Ionel Cerbu, de 74 de ani, din Bengeşti-Ciocadia. Acesta din urmă a fost găsit spânzurat în locuinţa sa de către vecini. Bătrânul era bolnav de diabet.
Alte două cazuri care au zguduit municipiul Târgu-Jiu sunt  cele ale lui Alexandru Popovici, elevul în vârstă de 19 ani de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru“ şi Remus Niţoi,  elev în clasa a V-a. Acum doi ani, cei doi tineri şi-au pus capăt zilelor în mod straniu.  
Alexandru Popovici şi-a luat viaţa într-un mod îngrozitor. A pulverizat insecticid într-o pungă, după care şi-a pus-o pe cap şi a legat-o cu o curea. Tânărul de 19 ani a folosit zece metode de sinucidere după ce a fost părăsit de profesoara de română pe care o iubea. Băiatul de 11 ani s-a s-a aruncat de pe bloc din cauza notelor.




Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite