Târgu-Jiu: Emil Văduva scrie despre destin, îngeri şi Dumnezeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A publicat de numeroase ori în revista şcolară. S-a calificat la faza naţională a concursului „Tinere Condeie“, iniţiat de Ministerul Educaţiei.

A copilărit în comuna Leleşti, acolo unde a urmat şcoala generală şi gimnazială. În copilărie, Emil Văduva nu a strălucit la literatură. Gustul pentru proză şi poezie l-a descoperit la liceu. Acum e mândru de creaţiile lui, prin care arată oamenilor lumea lui interioară. „În clasa a IX-a, când am luat contact cu o altfel de lume, am  conştientizat cu adevărat că oamenii nu sunt aşa cum îi percepeam. De aici am început să scriu proze. La început a fost o glumă, apoi mi-am dat seama că poate ieşi ceva interesant“, mărturiseşte tânărul. Numeroase creaţii literare au fost publicate în revista „Studium“ a Colegiului Naţional Ecaterina Teodoroiu. Prima creaţie a fost intitulată „Eroul necunoscut“.

Locul I la secţiunea proză

A luat scrisul în serios şi a început să participe şi la concursuri literare. Tânărul a fost sprijinit de către profesorul de limba şi literatura română Zenovie Cârlugea care i-a publicat creaţiile pentru concursul naţional „Tinere Condeie“, iniţiat de Ministerul Educaţiei. Lucrarea intitulată „Ultima partidă de şah“ i-a adus premiul II, la secţiunea eseu a concursului din 2009, desfăşurat la Tismana. Fiind încântat de premiu, a fost motivat să participe şi la ediţia din acest an. Lucrarea „Ciudad Blanca: blestemul comorii“ i-a adus locul I la faza judeţeană, secţiunea proză, care s-a ţinut tot la Tismana. Creaţia artistică i-a fost evaluată de un juriu exigent.
Denumirea lucrării vine de la oraşul cu acelaşi nume. Am citit un articol pe internet despre o enigmă care m-a impresionat. Vreau să merg şi la faza naţională. Sper că voi ocupa un loc bun“, spune elevul. Cel mai des abordează problemele oamenilor. Emil Văduva are în plan să publice o culegere cu toate prozele realizate până acum. „Profesorul de istorie, Andrei Popete Pătraşcu, m-a ajutat mult să pun cap la cap materialul. Va fi lansat la începutul noului an şcolar. Va fi o surpriză pentru ceilalţi profesori şi colegi. Prin acest proiect mi-am îndeplinit o mare dorinţă, aceea de a avea volumul propriu. Sper să găsesc un sponsor care să mă sprijine în realizarea acestei doleanţe“, spune Emil. La un moment dat a cochetat cu poezia. Pasiunea de a scrie poezii şi-a manifestat-o prin clasa a X-a, în timp ce asculta muzică hip-hop. „Am scris despre destinul omului pe pământ, despre îngeri şi Dumnezeu. Am câştigat premiul III la secţiunea poezie, la concursul «Tinere Condeie», la ediţia din acest an“, mărturiseşte Emil Văduva.

Ce-i place: Muzica. Preferă cultura hip-hop. Apreciază cultura egipteană. Deoarece este o fire dinamică, îi plac activităţile sportive. Îşi petrece timpul împreună cu prietenii sau citind. Şahul este unul din hobby-urile elevului.
Ce nu-i place: Neseriozitatea şi făţărnicia oamenilor. Preferă să i se spună realitatea fără ocolişuri. Nu suportă pescuitul, consideră că este o mare pierdere de timp.

Ce meserie crezi că ţi s-ar potrivi?

Marele vis al meu este să devin poliţist. După cei voi termina liceul, vreau să urmez o carieră în acest domeniu. Cred că mi se potriveşte. Meseria implică seriozitate, promptitudine şi disciplină.

 Ai câţiva autori preferaţi?

Da, îl prefer pe celebrul Paulo Coelho, pentru cartea „Alchimistul“, pe Macedonski şi Jules Verne.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite