Târgu-Jiu: Elevul campion mondial la karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Florin Bastorin
Foto: Florin Bastorin

Are numai 13 ani, dar a reuşit să câştige titlul de cel mai bun karatist din lume. Cu toate acestea, Florin Bastorin pune şcoala pe primul loc şi visează să devină un medic celebru.

Este atât de calm încât cei care nu-l cunosc nici măcar nu ar putea să bănuiască faptul că poate să învingă orice adversar în ringul de luptă. Florin Bastorin şi-a descoperit pasiunea pentru karate în urmă cu trei ani şi jumătate, când părinţii l-au înscris la Clubul Sportiv de Karate din oraşul Ţicleni. „I-am auzit pe alţi copii vorbind despre acest sport şi i-am rugat pe părinţii mei să mă înscrie şi pe mine la cursurile acestei şcoli. Aici l-am cunoscut pe Senseiul Simion Băluţă, căruia îi datorez toate reuşitele mele. Am fost atras de la început de acest sport şi, de atunci, merg săptămânal la antrenamente“, spune Florin.

A învins un neamţ în finală

Adolescentul a obţinut numeroase premii atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, pentru ca în anul 2009 să devină campion mondial la karate, pentru categoria 10-12 ani. „În perioada 30-31 octombrie 2009, am participat la Campionatul Mondial de Karate IMAF, care s-a desfăşurat în localitatea Antwerp din Belgia. La competiţie au participat zeci de cluburi din lume, la Kata şi Kumite, însă campioni mondiali am fost declaraţi noi, elevii Clubului Sportiv de Karate din Ţicleni. Au fost două zile şi am făcut vreo şase întreceri cu alţi copii din Germania, Belgia, Franţa, iar în meciul pentru locul I la kumite m-am duelat cu un karatist din Germania, partidă în urma căreia am ieşit învingător pentru categoria 10-12 ani. A însemnat foarte mult pentru mine această reuşită”, declară campionul mondial la karate.

Colegii sunt mândri de el


Dincolo de pasiunea pentru acest sport, Florin se poate mândri şi cu rezultatele şcolare excepţionale. Cum reuşeşte adolescentul să se împartă între şcoală şi sportul de performanţă? „Dimineaţa merg la şcoală. După ce termin orele, mă îndrept spre casă şi îmi fac temele pentru a doua zi, după care încep antrenamentele, de unul singur. Am timp pentru toate. De trei ori pe săptămână, la ora 19.00, merg la Ţicleni, la antrenamentele «oficiale». Acum s-a deschis şi la Târgu-Cărbuneşti un club de karate şi o să mă înscriu şi aici, ca să mă antrenez zilnic. Am trecut la categoria 13-15 ani şi trebuie să fac şi aici performanţă“, mai spune karatistul cărbuneştean. Deşi mulţi ar fi tentaţi să creadă că Florin va deveni un karatist celebru, acesta spune că visează să ajungă medic oftalmolog. „Când eram mai mic, am avut o problemă cu ochii şi am avut norocul să fiu tratat de un medic deosebit, care m-a făcut să-mi placă foarte mult biologia şi să mă gândesc serios să urmez meseria de medic oftalmolog. Pun şcoala pe primul loc, dar voi rămâne fidel şi sportului. Sunt foarte calm şi nu dau de bănuit că aş fi un luptător, mai ales că aş practica un sport de performanţă. Colegii sunt mândri de mine”, încheie Florin Bastorin. Adolescentul a ales să urmeze gimnaziul în cadrul Colegiului Naţional Tudor Arghezi din Târgu Cărbuneşti din dorinţa de a se obişnui cu profesorii pe care îi va avea la liceu.

Întrebări şi răspunsuri

Ai obţinut rezultate bune doar la Campionatul Mondial de Karate din Belgia?

Sunt şi campion naţional, reuşind să obţin mai multe medalii la campionatele din ţară. În Germania, anul trecut în mai, mi-am câştigat titulatura de campion european.

De ce ai ales să mergi la Colegiul Naţional Tudor Arghezi din Târgu-Cărbuneşti?

Am urmat clasele I-IV la Şcoala Generală George Uscăţescu, iar din clasa a V-a am venit la Colegiul Naţional Tudor Arghezi. Am ales acest lucru pentru că m-am gândit că o să mă obişnuiesc cu profesorii pentru liceu. Mă gândeam şi că o să învăţ mai bine.

Ce-i place
„Sunt pasionat de biologie şi geografie, dovadă că am participat şi la olimpiade. Îmi place să mă
plimb, iar în faţa calculatorului îmi petrec timpul doar pentru documentare. Îmi place sportul şi, mai ales, karatele, reuşind să obţin câteva rezultate importante în acest sens“.
Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii mincinoşi, care nu-şi văd decât propriile interese. Primăvara şi toamna sunt
anotimpurile care nu-mi plac deloc. Nu suport să ies din casă atunci când plouă“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite