Târgu-Jiu: Elevii vor fi învăţaţi să depună gunoiul pe categorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În şcolile din municipiul Târgu-Jiu va începe de astăzi o campanie de informare a elevilor cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor.

Au fost încheiate  contracte de colaborare cu Liceul nr. 1, Liceul nr. 4 şi Liceul nr. 5, care vor fi dotate cu euro-containere de plastic pentru strângerea hârtiei şi pet-urilor.  Acţiunea este derulată de societatea de colectare a deşeurilor menajere din Târgu-Jiu, Poliţia Comunitară şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj.
 „Elevilor li se vor ţine cursuri în care li se va explica ce înseamnă colectarea selectivă, normele impuse de Uniunea Europeana, precum şi modalităţi prin care se poate realiza colectarea selectivă. În acelaşi timp vom încerca să le explicăm elevilor că deşeurile nu trebuie aruncate la întâmplare, ci în containerul în care le e locul“, a spus Luis Ionuţ Popa, directorul Polaris.
Vor avea loc şi acţiuni de ecologizare la care vor participa elevi. „Acest proiect, pe care-l demarăm astăzi, mai propune şi organizarea periodică de acţiuni de ecologizare a zonelor în care primăvara şi vara oamenii ies la picnic (de ex. în zona Nucilor sau Pădurea de la Drăgoieni) şi promovarea unei atitudini responsabile faţă de mediu în rândul locuitorilor municipiului Târgu Jiu prin distribuţia de materiale informative“, a adăugat Luis Ionuţ Popa.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite