Târgu-Jiu: Elevii nevoiaşi cer bani pentru calculator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a fost ultima zi în care elevii şi studenţii mai puteau depune dosarele. 135 de tineri au aplicat pentru ajutorul fi nanciar acordat de stat în vederea achiziţionării unui calculator, cei mai mulţi fi ind din mediul rural.


Ministerul Educaţiei desfăşoară şi în acest an programul „Euro 200“, destinat elevilor şi tinerilor până la 26 de ani cu o situaţie financiară precară care vor să achiziţioneze calculatoare. Potrivit adresei trimise de minister către Inspectoratul Şcolar (ISJ) Gorj, beneficiarii programului sunt cei care provin din familii cu venituri brute lunare de maxim 150 de lei pe membru. Potrivit reprezentanţilor ISJ Gorj, astăzi a fost ultima zi de depunere a cererilor pentru acordarea sprijinului la secretariatele unităţilor de învăţământ.

„Am mare nevoie de un calculator“

În perioada 19 aprilie-19 mai, s-au efectuat anchete sociale. „În total, 135 de elevi şi studenţi au adus dosare, cei mai mulţi din mediul rural. De la Târgu-Jiu doar elevii de la Colegiul Tehnic Henri Coandă şi Şcoala Generală Alexandru Ştefulescu şi-au depus actele“, a declarat Ermina Frunzaru, referent de specialitate în cadrul ISJ Gorj. „Am aplicat acum doi ani, dar a fost respins. Sper că voi avea noroc pentru că am  mare nevoie de un calculator. Eu nu-mi permit să-mi iau unul pentru că tata a murit, iar mama nu lucrează. Fac naveta de la Vladimir şi plătesc 280 de lei pentru taxa de cămin“, a spus Flori Suciu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Thnic Henri Coandă din Târgu-Jiu. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu numărul mic de dosare se explică prin faptul că legile sunt mult mai aspre. Membrii familiei nu trebuie să deţină în proprietate autoturisme mai noi de zece ani, utilaje agricole, bijuterii, tablouri de valoare, teren mai mare de 500 de metri pătraţi. „Este posibil ca din opt dosare unul să fie respins. Este vorba de o elevă premiantă, dar părinţii deţin două tractoare şi un autoturism şi nu se încadrează în condiţiile cerute de lege“, a precizat Livia Brătuianu, referent asistent principal al Direcţiei de Potecţie Socială.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite