Târgu-Jiu: Elevii gorjeni au şansa să devină agenţi sau ofiţeri de penitenciare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru cei care îşi doresc să îmbrăţişeze acest domeniu, Administraţia Naţională a Penitenciarelor îi întâmpină şi în acest an cu diverse oferte de studii, prin intermediul a patru instituţii de învăţământ.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat aproximativ 300 locuri la Şcoala Naţională de Pregtire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“  şi Institutul de Medicină Militară din Bucureşti.
Tinerii dornici să dezvolte o carieră în domeniul execuţional penal vor beneficia de anumite avantaje:
-asigurarea nui loc de muncă stabil după absolvire, prin repartizarea într-o unitate din sistemul penitenciar;
-acordarea unei solde lunare pe timpul studiilor;
-asigurarea în condiţii de gratuitate a cazării, mesei, echipării, cursurilor şi asistenţei medicale pe timpul şcolarizării;
-acordarea după absolvire, a gradului de ofiţer sau agent de penitenciare;
- asigurarea unui climat organizaţional motivant, cu numeroase oportunităţi de dezvoltare a carierei;
În săptămâna 14-18 martie, personalul Biroului Resurse Umane şi Formare Profesională din Penitenciarul Târgu-Jiu au derulat în liceele din Gorj o campanie de informare privind condiţiile şi criteriile legale de selecţionare a candidaţilor la concursurile de admitere în unităţile de învăţământ care şcolarizează agenţi şi ofiţeri de penitenciare. Personalul Biroului Resurse Umane şi Formare Profesională din cadrul Penitenciarului Târgu-Jiu este abilitat să îndrume şi să sprijine candidaţii pentru înscriere. Informaţii privind probele de concurs, tematicile şi metodologiile de desfăşurare a concursurilor sde admitere se pot obţine la sediul penitenciarului sau de pe paginile web ale Academiei de Poliţie, Academiei Naţionale de Informaţii, Institutul Medico-Militar şi Şcolii Naţionale de Pregătire  a Agenţilor de Penitenciare Târgu-Ocna.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite