Târgu-Jiu: Elevii de la Tudor, cei mai buni din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii au primit o cupă şi steagul cu însemnele Uniunii Europene
Elevii au primit o cupă şi steagul cu însemnele Uniunii Europene

Cei 25 de liceeni ai Colegiului Naţional Tudor Vladimirescu au reprezentat România la concursul Euroscola. Aceştia au reuşit să obţină locul întâi, surclasând celelalte echipaje din ţările participante la dezbaterea de la Parlamentul European din Strasbourg.

Elevii au reuşit să se califice la etapa internaţională a concursului Euroscola, la care au particpat aproape 600 de elevi, din 24 de ţări. Competiţia a presupus mai multe activităţi şi concursuri, individuale şi pe echipe, derulate în prezenţa observatorilor din conducerea administrativă a Parlamentului European. „Sunt foarte încântată şi copleşită că am reuşit această performanţă. A fost destul de obositor, am muncit foarte mult, dar iată că a meritat, pentru că am luat locul întâi“, spune Elena Velţan, profesor coordonator. Elevii târgujieni au prezentat toate temele în cinci limbi străine: engleză, franceză, germană, spaniolă şi italiană. Au fost apreciate competenţele lingvistice multiple, nivelul ridicat de cunoştinţe pe teme europene, capacitatea de a argumenta, spiritul de echipă şi abilităţile de lider.


„Am demonstrat că se poate!“


Iulia Taşcău este elevă în clasa a unsprezecea, iar la concursul Euroscola a făcut o prezenatre a şcolii unde învaţă, în limbile italiană şi germană. „A fost o muncă în echipă. Ne-au ajutat foarte mult cadrele didactice şi conducerea colegiului. Am avut emoţii, mai ales că 600 de persoane ne priveau şi a fost dificil să ţii un discurs corect în două limbi străine“, spune Iulia. „A fost destul de dificil, dar a fost o experienţă plăcută. Am ţinut un discurs, în limba engleză, despre măsurile necesare pentru diminuarea şomajului“, adaugă Răzvan Radu. „A fot o modalitate de afirmare a ţării noastre. Mă bucut că am luat locul întâi şi am demonstrat că suntem cei mai buni“, spune Ştefăniţă Taloi. „A fost foarte intersant şi am avut ocazia să ne afirmăm. Am vorbit despre cetăţeni şi democraţie şi am aflat multe lucruri noi“, spune Raluca Guşatu, o altă elevă a CNTV.

image


Au luat premiul întâi


Elevii au avut de dezbătut şase teme: dinamizarea Europei, protecţia mediului şi energia, anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, ocuparea forţelor de muncă şi şomajul, democraţie şi cetăţenie şi viitorul Europei. Aceştia au primit premiul întâi şi li s-a înmânat cupa Euroscola şi drapelul Uniunii Europene.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite