Târgu-Jiu: Electricianul Ţăpuş a câştigat singur procesul cu Ministerul de Justiţie şi a devenit luptător anticomunist

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Ţăpuş s-a luptat nouă ani cu Ministerul de Justiţie
Constantin Ţăpuş s-a luptat nouă ani cu Ministerul de Justiţie

Gorjeanul a fost anchetat de fosta Securitatea, care i-a întocmit un dosar de urmărire. Constantin Ţăpuş a câştigat în instanţa de judecată calitatea de luptător anticomunist, după ani de procese cu statul român.

Constantin Ţăpuş, în vârstă de 52 de ani, lucrează ca electrician la Complexul Energetic (CE) Rovinari şi, în urmă cu puţin timp, a reuşit să câştige un proces împotriva Ministerului de Justiţie, prin care i se recunoaşte calitatea de luptător anticomunist. S-a judecat aproximativ nouă ani cu statul român pentru a dobândi acest titlu. În primăvara anului 2001, a intrat în posesia dosarului întocmit de fosta Securitatea şi a cerut Ministerului de Justiţie să-i acorde calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, confom legislaţiei. Solicitarea a fost respinsă de Comisia de Constatare a Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticocmunistă din cadrul Ministerului Justiţiei, iar împotriva acestei soluţii a făcut plângere în instanţa de judecată, dar am pierdut la Curtea de Apel Craiova şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

image

„Pentru că am obţinut alte documente cu care puteam să probez obţinerea calităţii respective, am deschis un nou dosar, în anul 2006, la Comisia de Constatare a Calităţii de Luptător în Rezistenţa Anticocmunistă, care a respins din nou cererea mea. Am făcut plângere la Curtea de Apel Craiova, însă a fost respinsă. Împotriva acestei soluţii, am făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi am avut câştig de cauză într-un final“, ne spune Constantin Ţăpuş.

A făcut comentarii ostile la adresa regimului comunist

În anul 1988, Constantin Ţăpuş a fost subiectul unui dosar de urmărire informativă şi cercetare penală de către organele fostei Securităţi, pentru comentarii ostile la adresa regimului comunist. „Mai mulţi colegi de serviciu şi şefi, informatori ai fostei Securităţi, au făcut note informative în care descriau activitatea mea potrivnică regimului. Împotriva voinţei mele, am fost luat cu maşina miliţiei şi dus la Securitatea din Târgu-Jiu, unde am fost agresat fizic şi verbal, obligat, ameninţat şi am dat o declaraţie în care recunoşteam că faptele comise de mine constituie infracţiune“, spune Constantin Ţăpuş. Mai mult decât atât, susţine acesta, în perioada respectivă, medicul de la locul de muncă a constatat că suferea mai multe afecţiuni cauzate de presiunea psihica la care a fost supus.

A câştigat singur procesul


Constantin Ţăpuş a câştigat de unul singur procesul împotriva Ministerului de Justiţie, pentru că nu a avut un avocat. A făcut zeci de drumuri şi a cheltuit peste 10.000 de lei pentru a-şi susţine cauza. „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat o hotărâre irevocabilă prin care Comisia din cadrul Ministerului Justiţiei este obligată să dea o decizie prin care să constate calitatea mea de luptător în rezistenţa anticomunistă“, adaugă Constantin Ţăpuş.

L-a dat în judecată pe cel care l-a turnat la Securitate

Constantin Ţăpuş a făcut plângere penală pentru mărturie mincinoasă şi denunţ calomnios împotriva lui Ion Stoenoiu, informatorul care l-a turnat la Securitate. Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu l-a condamnat la plat unei amenzi administrative de 700 de lei. „Nu am fost mulţumit de decizia procurorilor şi am făcut plângere la instanţa de judecată. Dosarul a fost retrimis spre cercetare de trei ori şi acum se află pe roul instanţei Judecătoriei Târgu-Jiu
Constantin Ţăpuş i-a reclamat penal şi pe foştii ofiţeri de Securitate, care l-au cercetat. „Am făcut plângere penală împotriva lui Dănuţ Marinescu, Gheorghe Enoiu şi Vasile Bucura. I-am dat în judecată pentru abuzuri comise în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în perioada 1988-1989, cu consecinţa lezării sănătăţii, demnităţii şi intereselor legitime. Parchetele şi instanţlele militare de la Timişoara, Tribunalul Militar Bucureşti şi Curtea Militară de Apel Bucureşti mi-au respins acţiunea, stabilind că nu mai pot fi traşi la răspundere penală deoarece a intervenit prescripţia. Consider  că aceşti judecători au dat aceste soluţii pentru că au făcut şi ei parte din regimul comunist şi nu ar fi putut să ia o altă decizie“, spune Ţăpuş. La începutul acestui an, dosarul s-a finalizat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite