Târgu-Jiu: După o noapte în care s-a ocupat de proiectul pentru fonduri europene, un gorjean a intrat cu maşina într-un nuc şi a murit pe loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragicul eveniment a avut loc astăzi, în jurul orei 15.00, în cartierul Slobozia, din municipiul Târgu-Jiu.

Medicii au luptat să-l ţină în viaţă, însă lovitura i-a fost fatală. Se pare că bărbatul de 59 de ani, din comuna Băleşti, se întorcea de la Direcţia pentru Agricultură, unde îşi depusese dosarul pentru fonduri europene, întrucât azi era ultima zi în care se mai putea înscrie.



„Din primele cercetări pe care le-am efectuat şi în urma audierii martorilor oculari şi a discuţiilor purtate cu fiul victimei, am identificat o posibilă cauză în producerea acestui eveniment rutier, fiind vorba de oboseala excesivă la volan. Fiul victimei a relatat că în noaptea precedentă acesta nu a dormit, întocmind un proiect pentru accesarea de fonduri europene care trebuia depus astăzi. Şoferul a decedat“, a spus Sergiu Posea, şeful Biroului Rutier Municipal Târgu-Jiu.

image

Oamenii legii au făcut cercetări la faţa locului.  „Din primele cercetări efectuate a rezultat că şoferul, Ş.E., în  vârstă de 59 ani, din comuna Bălesti, conducea un autoturism pe DN 67- Slobozia, din direcţia Târgu-Jiu către Băleşti. La un moment dat, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un copac şi gardul unui imobil. Urmare a accidentului, conducătorul auto a decedat. Corpul neînsufleţit va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei exacte a decesului", a adăugat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite