Drumul Regelui va fi închis până în aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turiştii au fost atraşi toată vara ca un magnet de frumuseţea peisajului
Turiştii au fost atraşi toată vara ca un magnet de frumuseţea peisajului

Cea mai înaltă şosea din ţară, denumită şi Drumul Regelui, care face legătura între Transilvania şi Oltenia şi se întinde pe 148 de kilometri, a fost închisă circulaţiei rutiere de ieri. Şoferii care nu vor respecta indicatoarele şi se vor aventura pe Transalpina riscă să fie amendaţi şi chiar să se aleagă cu suspendarea permisului de conducere.

De ieri, accesul pe Transalpina, în porţiunea Obârşia Lotrului-Rânca, a fost interzis. Măsura care se va menţine până pe 15 aprilie 2012 a fost luată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile care pot crea probleme în trafic.

„Şi anul trecut, după ce circulaţia a fost oprită, au mai existat şoferi care au încercat să ajungă cât mai departe. Este bine ca înainte de a urca la munte să îşi echipeze maşinile”, a spus Sabin Cornoiu, şeful Serviciului de Salvamont Gorj, avertizându-i pe şoferi să nu se aventureze pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.

Cei care vor fi prinşi circulând pe o porţiune de drum temporar închis riscă să fie amendaţi între şase şi opt puncte şi chiar să le fie suspendat permisul de conducere.

Zeci de mii de maşini au tranzitat Drumul Regelui în această vară, locurile de cazare de la Rânca fiind ocupate în sezonul estival aproape la fel ca iarna.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite