Târgu-Jiu: Două victime în urma unui accident stupid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 44 de ani, din comuna Brăneşti, dar şi fiul său, în vârstă de cinci ani, au ajuns la spital după ce bicicleta pe care se aflau a ajuns în şanţ.

Totul s-a petrecut aseară, în jurul orei 19.30, iar victimele sunt în afara oricărui pericol. „Poliţiştii Postului de Poliţie Aninoasa s-au  sesizat din oficiu cu privire la faptul că în satul Groşerea a avut loc un accident de circulaţie. Din primele cercetări efectuate la faţa locului s-a stabilit că Mircea V., de 44 ani, din comuna Brăneşti, în timp ce conducea o bicicletă pe DJ 662 Groşerea, având pe ghidon pe fiul său minor în vârstă de 5 ani, în momentul în care a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe drumul comunal, s-a dezechilibrat şi a căzut în şanţ. În urma impactului cu solul, Mircea V. şi fiul său au suferit leziuni corporale“, declară Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Victimele au fost transportate la Spitalul din Târgu-Cărbuneşti pentru îngrijiri medicale, bărbatul de 44 de ani fiind transferat ulterior la Unitatea de Primire Urgenţe Târgu-Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite