Două decenii de puşcărie pentru trei bărbaţi care au bătut un om ca să-i fure nouă lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Victima infracţiunii de tâlhărie, un bărbat de 47 de ani, din Rovinari, a rămas fără cei nouă lei după ce a ieşit dintr-un bar din localitate. Trei persoane l-au urmărit şi i-au smuls cu forţa banii din buzunar. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 20 de ani.

Evenimentul a avut loc azi-noapte, la ora 03.15. Poliţiştii din Rovinari au fost alertaţi chiar de victima celor trei tâlhari. „P.C., în vârstă de 47 ani, din localitate, a sesizat faptul că cu privire la faptul că, în jurul orei 03.15, a fost agresat şi deposedat de suma de nouă lei de către trei persoane din Rovinari. În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit faptul că partea vătămată a avut un conflict verbal cu J.G., de 46 ani, A.R., de 30 ani şi B.M.M., de 23 ani, toţi din Rovinari, în timp ce se aflau în incinta unui bar situat pe strada Muncii. La un moment dat a părăsit localul, iar cele trei persoane l-au urmat. Sub pretextul că partea vătămată are o datorie neachitată la localul în care a consumat, cei trei suspecţi l-au lovit şi l-au deposedat de suma de 9 lei", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Oamenii legii i-au depistat pe cei trei bărbaţi şi i-au condus la sediul Poliţiei oraşului Rovinari. Aceştia s-au ales cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite