Târgu-Jiu: Dosare penale şi amenzi pentru afaceri ilegale cu pâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pâinea expirată a fost confiscată
Pâinea expirată a fost confiscată

Nouă societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de producţie şi comercializare a produselor de panificaţie au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproape 40.000 de lei, iar administratorii altor două s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală.

Comisarii Gărzii Financiare Gorj au pus un accent deosebit în activitatea de control la agenţii economici care activează în domeniul producţiei şi vânzării produselor de panificaţie, existând indicii că acest domeniu este unul cu grad ridicat de risc, privind evaziunea fiscală săvârşită prin neînregistrarea producţiei şi veniturilor. Au fost verificate 12 societăţi comerciale, fiind aplicate nouă amenzi şi fiind dispuse confiscări de făină şi bani în valoare de aproape 3.000 de lei. „La o societate din Bâlteni, au fost găsite 840 de kilograme de făină, care nu au putut fi justificate cu documente legale de provenienţă, fapt care a dus la confiscarea mărfii şi la aplicarea unei amenzi de 6.000 de lei“, spune directorul coordonator al Gărzii Financiare Gorj, Ion Pupăzan. La două societăţi din Ţicleni, au fost întocmite sesizări penale pentru neînregistrarea şi nedeclararea tuturor veniturilor obţinute din producţia şi comercializarea pâinii, prejudiciul fiind de peste 2.000 de lei.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite