Târgu-Jiu: Doi dintre suspecţii furturilor din Băleşti au fost arestaţi pe o perioadă de 29 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei patru tineri au fost prezentanţi parchetului cu propunerea de arestare preventivă, însă numai doi dintre ei au ajuns după gratii, ceilalţi fiind obligaţi să nu părăsească ţara pe o perioadă de 29 de zile.


Marţi, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Poliţie Rurală din Târgu-Jiu şi cei ai Postului de Poliţie Băleşti îi reţineau pe B.V., de 23 de ani, S.C.G., de 21 de ani, S.M.B., de 22 de ani şi M.M.C., de 23 de ani, toţi din comuna Băleşti, cei în cauză fiind suspectaţi de comiterea mai multor furturi din societăţi comerciale.Suspecţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu- Jiu, respectiv instanţei de judecată.Cu această ocazie, Judecătoria Târgu- Jiu a dispus arestarea preventivă a suspecţilor B.V. şi S.M.B pentru o perioadă de 29 zile, iar faţă de M.M.C. şi S.C.G., măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 29 zile. „Instanţa de judecată a reţinut în sarcina suspecţilor săvârşirea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că, în noaptea de 1 spre 2 martie, au sustras prin efracţie, dintr-un magazin situat pe raza comunei Băleşti, bunuri în valoare de 8.900 lei.Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor“, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Daniel Tică.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite