Târgu-Jiu: Directoarea adjunctă de la Banca Romexterra, arestată pentru delapidare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Moraru este acuzată că a furat 270.000 de lei din bancomate, de pe carduri fictive, în numele altor persoane. Tânăra de 29 de ani a fost reţinută aseară pentru 24 de ore, iar acum se află la audieri, pentru a afla dacă-şi va petrece următoarele 29 de zile după gratii.

Directoarea adjunctă de la Banca Romexterra din Târgu-Jiu este acuzată de faptul că a efectuat tranzacţii ilegale timp de doi ani, prin încheierea unor contracte fictive pe numele a zeci de persoane din Gorj, dar şi din Dolj. Aseară, femeia de 29 de ani a ajuns în arestul Poliţiei, iar la această oră este audiată de procurii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi, cel mai probabil, instanţa de judecată va emite pe numele său mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Ana Moraru a refuzat să facă declaraţii, ascunzându-şi faţa cu părul şi fiind protejată în permanenţă de avocata sa.

image

Aseară, cu ocazia cercetărilor efectuate în dosarul penal privind pe M.A., în vârstă de 29 ani, cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare, poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor au dispus reţinerea suspectei pe bază de ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore şi au introdus-o în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Gorj. Din probatoriul administrat până în prezent s-a stabilit că suspecta, având calitatea de director adjunct în cadrul unei unităţi bancare, în perioada 2008-2010, şi-a însuşit din casetele pentru bancomate diverse sume de bani şi, totodată, a încheiat în mod fictiv mai multe contracte de credit în numele altor persoane, obţinând în mod fraudulos suma de 270.000 lei“, anunţă Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Clienţii nu sunt panicaţi

La sediul Băncii Romexterra din Târgu-Jiu, aflat în centrul oraşului, angajaţii s-au comportat ca într-o zi obişnuită de muncă, iar clienţii au venit liniştiţi să scoată bani de pe card.

image

Nu cred că avea cum să umble pe card. Există cod PIN şi nu cred că avea cum să afle toate datele. Este o bancă foarte serioasă“, a declarat Ilie Paraschivu, un client din Dănciuleşti. Conducerea unităţii bancare a refuzat să facă lumină în acest caz, interzicându-le ziariştilor să intre în clădire.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite