Diaconescu, iertat de procurori în noul caz Ţundrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul magistrat, acuzat de abuz în serviciu, a fost tratat cu un NUP de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Ion Diaconescu, cel care l-a anchetat şi pe Marcel Ţundrea, fusese reclamat de un târgujian condamnat la închisoare în cazul unui omor pentru care un alt bărbat a pledat vinovat.

Cererea de revizuire formulată de un gorjean care susţine că, la fel ca Marcel Ţundrea, a ajuns în puşcărie pentru o crimă pe care nu a comis-o a fost luată în discuţie miercuri, la Tribunalul Gorj. Gheorghe Tudor, în vârstă de 38 de ani, din Târgu-Jiu, şi-a motivat solicitarea, în instanţă, precizând că fostul procuror Ion Diaconescu, care a întocmit rechizitoriul în ambele cazuri, n-a ţinut cont de declaraţii ale martorilor şi n-a făcut  o cercetare corectă. El a menţionat că l-a şi reclamat pe magistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de  Apel Craiova.

„Am  făcut multiple plângeri împotriva procurorului Diaconescu, însă nu ştiu stadiul în care se află cercetările. Este vorba de un abuz în ceea ce priveşte ancheta în dosarul în care am fost condamnat. Sunt nevinovat”, a spus Gheorghe Tudor, din boxa acuzaţilor.

Judecătoarea de caz a acordat un nou termen, la 13 iulie, cerând să-i fie comunicată  soluţia în cazul plângerii penale formulate de târgujian împotriva fostului procuror.  Decizia nu-i este însă favorabilă lui Gheorghe Tudor. „Plângerea a fost făcută pe 14 aprilie 2010 împotriva fostului procuror Diaconescu Ion, iar prin rezoluţia din 26 mai 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu. Pe numele fostului procuror mai sunt în 2011 alte dosare pentru abuz, însă se află în curs de cercetare şi nu au legătură cu cazul Tudor Ion Gheorghe”, a menţionat Ionel Grigorie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Fratele, nevoit să între în rol de anchetator

Gheorghe Tudor nu este singur în acţiunile sale. Fratele său a venit la tribunal şi a mărturisit că el însuşi a făcut pe procurorul în acest caz. „Efectiv a fost acuzat pe suspiciuni. Este un abuz, iar acum nu se îndreaptă greşeala ca să nu plătească statul, dar luptăm până la capăt. Fratele meu va rămâne cu traume. Cazul Ţundrea e puţin spus. Eu personal le-am luat declaraţie martorilor, am făcut muncă de teren în locul procurorului, pentru că Diaconescu nu a vrut să-i audieze decât după şase luni, când nu-şi mai aminteau cu exactitate”, a dezvăluit Marius Tudor, târgujianul în vârstă de 41 de ani. Avocata desemnată din oficiu nu a putut să-şi pregătească apărarea, întrucât n-a avut la dispoziţie dosarul. „De o lună de zile am preluat cazul. Am făcut o cerere  de studiu al dosarului, dar am constatat că nu există dosarul. Efectiv nu am avut cum să-mi pregătesc apărarea”, a spus avocata Lucia Pătraşcu.

Crima de care este acuzat târgujianul a avut loc la 28 iunie 2002. Atunci, Maria Schinteie, de 80 de ani, a fost tâlhărită şi omorâtă în apartamentul ei din Târgu-Jiu. Tudor a relatat că, în ziua respectivă, s-a întâlnit cu un amic, Petre Marin, care i-a cerut să-i schimbe nişte bani la o casă valutară, fără să-i spună că îi furase din casa bătrânei ucise. Ambii bărbaţi au ajuns în arest, acuzaţi că ar fi fost complici la crimă, deşi Petre Marin a recunoscut că a acţionat singur.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite