Târgu-Jiu: Deţinuţii vor viziona piesa de teatru „Titanic Vals“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

50 de persoane private de libertate din Penitenciarul Târgu- Jiu, încadrate la regimul de executare deschis şi semideschis, vor viziona astăzi piese „ Titanic Vals” la Teatrul „Elvira Godeanu” , începând cu ora 17,00.

La selecţia persoanelor ce vor participa la  vizionarea amintită, s-a analizat comportamentul şi modul în care participă la programele educative şi astfel s-a apreciat că acesta poate fi un mod de a recompensa eforturile pe care acestea le depun. „Deşi acest gen de manifestări au devenit o obişnuinţă în practica de intervenţie psihosocială pentru persoanele care suferă condamnări privative de libertate, se are în vedere modul de comportament al persoanelor încarcerate precum şi gradul de implicare al acestora în programele de reeducare şi resocializare“, spune purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, Simona Dumitriu. Aceste activităţi contribuie la menţinerea legăturii cu societatea şi la promovarea valorilor sociale dezirabile sau oferă oportunităţi pentru persoanele private de libertate de a-şi lărgi orizonturile culturale.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite