Târgu-Jiu: Deţinuţii, aplaudaţi la scenă deschisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doisprezece deţinuţi şi şapte elevi de la două licee din judeţ vor pune în scenă astăzi, al Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, spectacolul „Transfer de personalitate“. Piesa se joacă în premieră.

Spectacolul este o adaptare după   schiţa lui Jaroslav Hasek, iar scenografia şi regia aparţin lui Ion Alexandrescu, actor la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“, care a desfăşurat, pe bază de voluntariat, repetiţii cu trupa de teatru „Şansa“ a penitenciarului şi elevii incluşi în piesă. Elevii incluşi în piesă au fost premiaţi cu locul I la Festivalul de teatru „Constantin Stanciovici Branisteanu“,  organizat de Teatrul Dramatic în luna iulie 2010 la Târgu-Jiu, şi au participat pe baza acordului scris al părinţilor la repetiţiile organizate atât în penitenciar, cât şi la sediul teatrului, în perioada iulie-septembrie.Vor fi invitaţi ca spectator studenţi, profesori universitari, elevi, copii asistaţi în centrele de plasament din judeţul Gorj , reprezentanţi ai Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, parteneri locali, actori, persoane private de libertate şi personal din cadrul penitenciarului. „Cu acest spectacol, trupa de teatru «Şansa» se va înscrie la selecţia pentru  Festivalul Naţional de Teatru al Deţinuţilor „Exit“ , organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în parteneriat cu Asociaţia Art Fusion,  finanţat cu suportul Comisiei Europene, prin Programul Tineret în Acţiune“, a precizat directorul Penitenciarului Târgu-Jiu, Constantin Bălă.
 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite