Târgu-Jiu: Demisie forţată la Serviciul de Ambulanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jana Prejbeanu, fosta şefă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, este în scandal cu directorul DSP Gorj. După ce a fost obligată să demisioneze, fosta directoare scoate la iveală nereguli ale şefului de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP), Marius Boeriu, pe care îl acuză de plagiat.

Ieri dimineaţă, Jana Prejbeanu a fost înlocuită din funcţia de director al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) Gorj, în locul său fiind numită Ana Duma. Prejbeanu susţine că nu a demisionat de bunăvoie şi că schimbarea sa a fost făcută pe alte criterii decât cele de competenţă. „Totul s-a făcut politic. Mi s-a cerut să-mi dau demisia. Ieri dimineaţă, la 7.30, a venit cineva de la DSP pentru a-mi înainta dispoziţia cu demisia, am semnat-o, acum am rămas medic. Nu există o hârtie de la minister, Boeriu m-a pus să îmi dau demisia“, adaugă aceasta.
Jana Prejbeanu a precizat că Marius Boeriu s-a inspirat din lucrarea ei de management. „Când a primit postul de director m-a sunat pentru că aveam un proiect de management serios. M-a rugat, i-am dat o parte. Nu el şi-a făcut lucrarea, i-au făcut-o alţii, i-am mai dat şi subiecte pentru conspectat şi nu mi le-a mai dat înapoi. A zis că le-a pierdut“, spune fosta şefă de la SJA. Marius Boeriu neagă aceste acuzaţii. „Poate să spună ce vrea, lucrarea e diferită, nu există legături între cele două lucrări. În ceea ce priveşte demisia, a venit la Târgu-Jiu o comisie de la Ministerul Sănătăţii, care a fost chemată de salariaţii instituţiei, s-a făcut un control al managementului, iar indicatorii de eficienţă nu au fost corespunzători. Şi Curtea de Conturi a făcut un control şi au ieşit alte nereguli. A fost înlocuită din funcţie, la revedere, mergem înainte“, spune Boeriu.

Tupeu de director

Jana Prejbeanu a precizat că ştia de existenţa unui document venit de la Ministerul Sănătăţii, în care se specifică faptul că Marius Boeriu nu a respectat fişa postului, iar această problemă trebuia analizată în comisia de disciplină, lucru care nu s-a întâmplat. Întrebat despre acest aspect, Marius Boeriu a reacţionat neaşteptat: „Asta e treaba ta, la revedere!“, a răspuns acesta, închizându-i telefonul reporterului AdS.



Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite