Târgu-Jiu: De sărbători, peste 1600 de pachete cu alimente vor fi împărţite săracilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria municipiului Târgu-Jiu va împărţi peste 1600 de pachete cu alimente persoanelor sărace, cu ocazia sărbătorilor de Paşte.

Municipalitatea va organiza în perioada Sfintelor Paşti acţiuni social-caritative, pentru a veni în sprijinul persoanelor nevoiaşe. Activităţile vor începe de Florii, când la Cluburile vârstei a treia din municipul Târgu-Jiu, cei care îşi serbează ziua numelui, vor fi sărbătoriţi. În dimineaţa zilei de 21 aprilie, de Joii Mari, reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţie Socială le vor dărui bătrânilor cănuţe, flori, vin, covrigi împletiţi şi lumânări. În perioada 18-20 aprilie, angajaţii Serviciului Protecţie Socială vor oferi 1400 de pachete cu alimente asistaţilor de la ajutor social precum şi altor categorii defavorizate. Tot în această perioadă, 200 de persoane cu o situaţie materială precară primesc pachete pentru masa de Paşte. De asemenea, pe 20 aprilie, la 30 de familii aflate în dificultate li se oferă pachete speciale. Cu o zi înainte de sărbătorile pascale, târgujienii fără locuinţă,  cazaţi la Casa Iris, din Târgu-Jiu, vor avea parte de o masă specială de Paşti, cu sarmale, piftii, cozonaci şi ouă roşii. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite