Târgu-Jiu: Danemarca angajează grădinari şi fermieri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gorjenii care vor lucra ca fermieri în Danemarca vor face cursuri de specialitate
Gorjenii care vor lucra ca fermieri în Danemarca vor face cursuri de specialitate

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Gorj, prin serviciul EURES, oferă zeci de locuri de muncă, vacante în Danemarca, pentru gorjenii care vor lucreze ca grădinari în sere sau crescători de animale.

La sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost afişată încă o listă cu locuri de muncă vacante în străinătate. Aşadar, Danemarca oferă 10 locuri de lucrători în ferme pentru creşterea animalelor, cultivarea fructelor şi legumelor. Durata contractului, pentru persoanele ce vor fi selectate, va fi între patru şi opt luni.
Tot în Danemarca, sunt puse la bătaie 10 locuri de grădinari în seră precum şi  ajutori de grădinari în seră. Durata contractului va fi pe timp de doi ani pentru ajutor de grădinari în seră şi trei ani şi opt luni pentru grădinari. Munca se va face în acelaşi timp cu frecventarea unor cursuri de specialitate plătite de guvernul danez.
Pe aceste locuri se pot înscrie doar absolvenţii unui liceu agricol sau facultăţi cu profil agricol şi studenţi la o facultate cu profil agricol, cu vârsta între 18 şi 30 de ani, care cunosc limba engleză nivel foarte bine. Salariul pe care îl oferă angajatorii din Danemarca va fi de 1270 de euro brut lunar. Data limită până la care pot fi depuse CV-uri este 1 martie.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite