Târgu-Jiu: FOTOGALERIE/ Cu elefanţii, la spălătoria auto!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elefanţii circului venit tocmai din Germania au făcut baie la spălătoria auto din zona podului de peste Jiu, sub ochii curioşilor. Angajaţii spălătoriei spun că nu au mai avut parte niciodată de o astfel de solicitare, iar patronii nu au cerut niciun ban pentru acest serviciu.

Târgujienii care s-au aflat, ieri şi astăzi, în zona podului de peste Jiu, din cartierul Abator, au avut parte de un spectacol inedit. Doi elefanţi au fost spălaţi cu furtunul şi au beneficiat de toate dotările spălătoriei auto, fiind tentaţi chiar să-şi bage trompele în soluţia de curăţare, însă, din fericire, au fost observaţi la timp de unul dintre angajaţi.

image

Nu am mai spălat în viaţa mea asemenea animale uriaşe. Unii colegi au stat deoparte, de teama lor, dar eu am fost curajos şi i-am spălat. Au venit aici oameni cu maşini mici şi mari, dar de elefanţi n-am avut parte niciodată. Cred că s-au consumat o sută de litri de apă şi le-am făcut un duş de o jumătate de oră. Unul dintre ei a dat cu trompa în soluţie, dar l-am observat la timp şi am dat cu multă apă, ca să nu-i fie rău. În 43 de ani nu am mai văzut aşa ceva“, ne-a spus, astăzi, Laurenţiu Preda, unul dintre angajaţii spălătoriei.

Elefanţii, îmblânziţi de duşul rece

Cea mai încântată de comportamentul celor doi elefanţi a fost patroana spălătoriei, care nici nu a mai stat pe gânduri când a fost rugată să le accepte băiţa celor doi clienţi.

image

Au fost foarte cuminţi, au stat în genunchi, iar eu am profitat de asta şi le-am făcut zeci de  poze. Nu ştim exact câtă apă s-a consumat, dar au mers pompele timp de o jumătate de oră. S-au strâns oamenii ca la circ aici. Mai întâi a venit dresorul cu maşina, iar apoi ne-a propus să aducă şi elefanţi. Le-am trimis poze rudelor mele din Germania“, declară Ana-Maria Călugăriţa, patroana spălătoriei în care a avut loc ineditul spectacol.

image

Am dus şi azi elefanţi la spălătorie, pentru că noi nu avem presiune la furtun. Mâine e ultima zi de circ“, declară Robi Gartner, un dresor de elefanţi, din Germania.

Gorjenii, invitaţi la circ

Preţul unui bilet, pentru copii cu vârste între 3 şi 13 ani, costă 20 de lei, iar pentru adulţi preţul este de 30 de lei. „Durata unui spectacol este de două ore. Astăzi şi mâine, vor avea loc câte două spectacole, în intervalele 16.00-18.00 şi 18.30-20.30.  Noutatea este că dacă vin două persoane, plătesc un singur bilet. Mâine seară vom pleca la Motru“, mai spune Robi Gartner, dresorul elefanţilor.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite