Târgu-Jiu: Cristian Stoian făureşte cu evlavie chipuri de sfinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este elev la Liceul Teologic Sfântul Nicodim şi pictează icoane pe lemn şi pe sticlă. Şi-a expus creaţiile în marile oraşe ale ţării, dar şi peste hotare.

Pasiunea pentru artă s-a înfiripat în urmă cu patru ani, odată cu lucrările realizate la orele de desen de la Liceul Teologic Sfântul Nicodim, din Târgu-Jiu. „Până atunci, nu ştiam absolute nimic despre acest domeniu. Dragostea pentru pictură s-a născut în primul an de liceu, sub îndrumarea profesorului de desen Gheorghe Plăveţi. La început, pictam natură statică, iar mai târziu am trecut la icoane“, îşi aminteşte Cristian Stoian. Chiar din primul an de liceu, elevul s-a clasat pe locul al III-lea cu lucrările prezentate la expoziţia de artă plastică şi sculptură din cadrul celei de-a IV-a ediţii a Concursului Naţional de Arte Vizuale Brâncuşiana Copiilor, de la Muzeul Judeţean Alexandru Ştefulescu. Una dintre cele mai importante expoziţii ale sale a avut loc în Austria, unde a participat cu mai multe peisaje. „În anul al II-lea de liceu am fost în tabăra de pictură din Pulkau, în Austria. Aceasta se adresa elevilor care doreau să deprindă sau să aprofundeze arta de a picta“, mărturiseşte elevul de la Liceul Teologic. Lucrările realizate în străinătate au putut fi admirate ulterior de târgujieni într-o expoziţie din Parcul Central Constantin Brâncuşi.

Premiat la olimpiada naţională din Sibiu


Deşi face zilnic naveta de la Cărbuneşti la Târgu-Jiu, Cristian reuşeşte să-şi organizeze timpul astfel încât să se dedice şi picturii, şi învăţăturii. Are la activ peste 100 de creaţii artistice personale. Cristian Stoian a participat la numeroase concursuri de pictură locale, judeţene sau naţionale. Unul dintre cele mai importante evenimente la care a luat parte a fost cea de-a VI-a ediţie a expoziţiei-concurs „Icoana din Sufletul Copilului“, din cadrul Olimpiadei Naţionale „Meşteşuguri artistice tradiţionale“, care a avut loc în foaierul Bibliotecii Astra din Sibiu. Au fost premiaţi cei mai talentaţi elevi din ţară, iar Cristian a reuşit să se claseze pe loc fruntaş, cu icoana sa de vatră. A doua pasiune a lui Cristian este sculptura, artă ale cărei taine le-a deprins tot pe parcursul anilor de liceu. Prima sa lucrare a avut motive florale, dar în timp a încercat şi altele, dorind acum să organizeze, împreună cu alţi colegi de liceu, o expoziţie în Târgu-Jiu. Recent a început să realizeze şi portrete în cărbune . „Îmi doresc tare mult să avem propria noastră expoziţie, prin care să arătăm tuturor ceea ce facem noi. Visul meu este să devin un pictor renumit“, încheie Cristian Stoian.

Unde ai expus ultima dată?


De sărbători, am prezentat, la Craiova, opt icoane, care au putut fi admirate de oameni chiar în holul primăriei, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

Ce facultate vrei să urmezi?


Îmi doresc foarte mult să fiu admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Babeş - Bolyai, din Cluj-Napoca. Mi-ar plăcea să devin un pictor cunoscut, aşa cum a fost Nicolae Grigorescu.

Ce-i place: Să schieze, să meargă pe bicicletă şi să plece în excursii la munte. Îi plac petrecerile, emisiunile de televiziune distractive. Respectă oamenii care se ţin de cuvânt.

Ce nu-i place: Minciuna, neseriozitatea şi persoanele care se laudă. Are o fire calmă şi liniştită, dar nu se simte bine când este cicălit. Nu-i place să aştepte şi nici să iasă în evidenţă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite