Târgu-Jiu: Crimă la Bâlteni/ Un bărbat a înjunghiat-o mortal pe cea care i-a dat viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tragicul eveniment a avut loc aseară, aproape de miezul nopţii. Sora bărbatului care a comis fapta a fost cea care a sunat la 112.

Evenimentul a avut loc în satul Moi, din comuna Bâlteni, aseară, în jurul orei 23.45. Ulterior, o femeie de 38 de ani, sora celui care a comis  crima, a sunat disperată la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. 

„Aceasta a sesizat faptul că fratele său, C.N., în vârstă de 42 de ani, din Bâlteni, a înjunghiat-o pe mama sa, în vârstă de 66 de ani, din aceeaşi localitate. S-au efectuat cercetări la faţa locului şi s-a stabilit că bărbatul, în urma unui conflict cu B.M, cumnatul său, în vârstă de 40 de ani, din localitate, a revenit la domiciliu cu un cuţit cu lama de 10 centimetri cu intenţia de a-l înjunghia, dar şi-a înjunghiat în mod repetat mama, în torace şi abdomen, soldându-se cu decesul acesteia. I s-a întocmit dosar penal pentru omor calificat”, a precizat Bogdan Scafeş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj. Infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

Bărbatul este cunoscut cu afecţiuni psihice. Acesta a ajuns în arest, fiind reţinut pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie audiat de procurorii gorjeni.

Vom reveni cu amănunte.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite