Târgu-Jiu: Copilul depistat cu o tumoră la cap a stat patru zile cu perfuziile în mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Andrei vrea să ajungă acasă, la frăţiorul lui
Andrei vrea să ajungă acasă, la frăţiorul lui

Starea de sănătate a băieţelului de şapte ani s-a înrăutăţit, după ce a efectuat citostaticele. Medicii au anunţat-o pe mama lui Andrei că, o dată la trei săptămâni, copilul va trebui să stea patru zile cu perfuziile în mână. Tratamentul va fi efectuat timp de un an.

De mai bine de o săptămână, Andrei Glăvan este internat la Institutul Oncologic Bucureşti, unde efectuează tratamentul chimioterapeutic, întrucât tumora nu a fost extirpată în totalitate, în urma operaţiei efectuate anul trecut. După al doilea tratament cu citostatice, efectuat în această săptămână, Andrei a avut dureri de cap şi stări de vomă.

 Andrei se află acum în sala de operaţie

A stat patru zile în permanenţă cu perfuziile în mână, s-a simţit foarte rău, a avut dureri de cap şi a vomitat. M-am speriat când am văzut că nu mai suporta tratamentul. Are mânuţa stânga vânătă de la perfuzii. Am ales să i le facem în mâna stângă, pentru a putea să scrie.Eu îl văd că suferă. E copil şi ar vrea să se joace. Mă consum foarte mult când îl văd aşa. A început să-i cadă şi părul", declară Claudia Glăvan, mama băieţelului de şapte ani, din Târgu-Cărbuneşti.

image

Andrei va fi nevoit să efectueze aceste tratamente cu citostatice timp de un an. Acest lucru înseamnă că, o dată la trei săptămâni, băieţelul va trebui să stea patru zile sub perfuzii. Părinţii lui Andrei nu mai au bani nici măcar pentru drumurile de la Târgu-Cărbuneşti spre Bucureşti, fiind deja îndatoraţi de pe urma intervenţiei chirurgicale din luna noiembrie a anului trecut.

Cei care vor să sprijine financiar această familie au la dispoziţie contul RO62 RZBR 00000 6001 2246 303.

 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite