Târgu-Jiu: Cercetaţi în libertate, după ce au spart un magazin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri sunt cercetaţi în libertate, fiind acuzaţi comiterea infracţiunii de furt calificat.

Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată de către administratorul unei societăţi comerciale din municipiu, despre faptul că, pe timpul nopţii, persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în interior iar de aici au sustras suma de 1.400 lei, mai multe cartele telefonice, precum şi un număr de 120 pachete cu ţigări în valoare totală de 3.000 lei. După ce au efectuat cercetarea la faţa locului, poliţiştii au format un cerc de suspecţi în care a fost inclus şi minorul I.I.V., de 17 ani, din localitate. Pe parcursul cercetărilor poliţiştii Biroului Investigaţi Criminale au stabilit că, suspectul minor a pătruns  prin efracţie în acel magazin şi a sustras suma de bani şi bunurile amintite. Poliţiştii au mai stabilit că suspectul minor l-a contactat pe Nicolae I.M., de 19 ani, din municipiul Motru şi împreună cu acesta s-au deplasat pe raza comunei Bala, în judeţul Mehedinţi, unde cel din urmă a valorificat ţigările şi o parte din cartelele telefonice sustrase, deşi cunoştea că acestea provin din furt. Poliţiştii i-au prezentat pe cei doi suspecţi Parchetului de plângă Judecătoria Motru, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, însă procurorul a dispus continuarea cercetărilor cu aceştia în stare de libertate.De asemenea, până în prezent, poliţiştii au recuperat prejudiciul în proporţie de 80%.


Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite