Târgu-Jiu: Cel mai mare ştrand din Târgu-Jiu a fost lăsat în paragină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este al doilea an în care ştrandul din incinta Stadionului municipal Târgu-Jiu nu funcţionează. Baza de agrement se află în patrimoniul Agenţiei Naţionale de Tineret şi Sport şi se află în administrarea Clubului sportiv Pandurii.

În bazinul de înot în care în urmă cu câţiva ani se scăldau târgujienii au crescut buruienile, iar trambulina este degradată. Betonul este crăpat, iar vegetaţia a crescut din abundenţă. Ştrandul din incinta Stadionului Municipal Târgu-Jiu este lăsat de izbelişte, fiind al doilea an în care nu mai fucţionează. Acesta se află în patrimoniul Agenţiei Naţionale de Tineret şi Sport (ANTS) şi este în administrarea Clubului Sportiv Pandurii.

700.000 de lei costă lucrările de modernizare

Robert Doicaru, membru în Consiliul Consultativ al Clubului Pandurii, a spus că nu există fonduri pentru renovarea ştrandului: „Nu am mai dat drumul la ştrand pentru că nu îndeplinim condiţiile de autorizare, iar amenzile sunt foarte mari. Clubul nu dispune de fondurile necesare pentru reabilitarea lui. După estimările făcute de noi ar fi nevoie de aproximativ 700.000 de lei pentru modernizarea ştrandului. În primul rând, bazinul trebuie reabilitat şi dotat cu instalaţii de filtrare şi curăţire a apei. Vestiarele şi duşurile trebuie reparate“. Robert Doicaru spune că una dintre soluţii ar fi concesionarea ştrandului către un agent economic: „Am făcut demersuri pe lângă ANTS pentru concesionare, dar nu am pri.it niciun răspuns. ANTS nu vrea să-şi piardă bazele“.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite