Târgu-Jiu: Casa Iosif Kebber, în paragină din lipsă de proiectanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa în care a trăit marele pictor Iosif Kebber nu a fost renovată de douăzeci de ani. Construcţia adăposteşte o colecţie valoroasă de cărţi de artă şi este vizibil degradată, tencuiala, vopseau şi finisajele fiind grav afectate.

Consiliul Judeţean a prevăzut fonduri pentru reabilitarea construcţiei, care s-a degradat în timp. Deşi  proiectarea a fost scoasă la licitaţie de patru ori până acum, nimeni nu s-a prezentat la licitaţie, pentru că proiectanţilor le este necesar un atestat din partea Ministerului Culturii, pentru intervenţiile în cazul monumentelor istorice.  „Casa a fost preluată în patrimoniul public al judeţului în anul 2002. Au fost iniţate proceduri de licitaţie pentru achiziţia serviciilor de proiectare în 2007 şi în 2008, câte două proceduri în fiecare an. Suma disponibilizată pentru aceste serviciu de proiectare a fost de 58.000 fără TVA. Din cauză că proiectanţii care au fi putut să  participe trebuie să deţină un atestat de la Ministerul Culturii, participarea a fost mult îngrădită. S-a prezentat o singură persoană, dar a precizat că suma este insuficientă. Nu s-a mai reluat licitaţia, s-a încercat prinderea într-un proiect pe fonduri europene, care necesita un studiu de fezabilitate, pentru care nu am avut bani. În momentul de faţă, am reuşit să obţină un aviz pentru reparaţii la acoperiş. Vom face mici reparaţii, pentru a evita deteriorarea continuă“, a pecizat purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean, Adina Andriţoiu.

image


Demersuri pentru renovare


„Ar fi o completare fericită a valorilor de patrimoniu mobil şi imobil ale casei o reabilitare a faţadei şi repararea sistemului de evacuare a apelor pluviale. Consiliul Judeţean Gorj a manifestat de multă vreme preocupare pentru restaurarea casei şi e o realitate că la licitaţii nu s-a prezentat nicio firmă de proiectare atestată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional pentru restaurarea monumentelor istorice“, a precizat directoarea Bibliotecii Judeţene, Olimpia Bratu.


Monumentul adăposteşte 13.000 de cărţi de artă

image


Secţia de Artă a Bibliotecii Judeţene funcţionează în Casa Memorială Iosif  Keber îndeplinind astfel dorinţa pictorului care a şi donat fondul de carte de artă în jurul căruia s-a dezvoltat colecţia ulterior. Aici există aproximativ 13.000 de volume de artă, pete 6.000 dintre acestea fiind donate de Kebber.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite