Târgu-Jiu: Carmen Sarcină îmbracă tradiţiile cu măşti populare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este instructor de tradiţie şi obiceiuri populare la Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, fiind şi fondatoarea Ansamblului Roua de la Cloşani.

A copilărit în satul Cloşani, pe Valea Motrului şi a Cernei, la conacul bunicilor unde a învăţat multe, aceştia fiind păstrători de tradiţii. „De la bunicul am moştenit pasiunea pentru poezie, iar de la bunica plăcerea de a coase şi ţese. Am fost o fată simplă, păstoriţă la oi, până când m-am angajat ca suplinitor la Şcoala Generală din  Cloşani, imediat după ce am absolvit Liceul Industrial din Baia de Aramă. Timp de cinci ani am fost învăţătoare şi cinci ani educatoare, în urma absolvirii unor cursuri de pedagogie“, povesteşte Carmen Sarcină. În urmă cu 15 ani, a devenit instructor de tradiţii şi obiceiuri populare în cadrul Şcolii Populare de Artă Târgu- Jiu. În timpul liceului era solista formaţiei artistice a Căminului Cultural din Cloşani. Pe atunci mergea la colindat şi participa la diverse spectacole prin ţară. A înfiinţat Ansamblul de datini şi obiceiuri populare Roua, ca secţie externă a Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, care are în componenţa sa aproape 40 de membri cu vârste cuprinse între 7 şi 35 de ani. În cadrul ansamblului a readus în scenă tradiţii şi obiceiuri populare practicate demult în zonă, despre care spune că sunt pe cale de a intra în negura uitării. „Am pus în scenă obiceiuri de  dragobete, Sânziene, Claca, Ursitul Pruncului, dar cel mai spectaculos este obiceiul de iarnă numit «Piţărăii cu măşti», singurul care se păstrează în satele comunei Padeş şi care se desfăşoară în ajunul Crăciunului. Este deosebit şi mă bucur că tinerii au păstrat de la bunici acest colind cu măşti confecţionate manual din blană de oaie şi capră şi împodobite cu ornamente din lână, aţă colorată şi coarne de la animale. Ne face unici în judeţul Gorj“.

A scris poezii de dragoste

Carmen Sarcină este şi solista Ansamblului Artistic Maria Lătăreţu. A participat la numeroase festivaluri de muzică populară la care s-a clasat deseori pe podium. Când mergea cu oile pe vale, a început să compună poezii, punând în versuri starea sufletească în care se afla. „Scriam versuri când eram îndrăgostită, tristă sau veselă. Compuneam chiar şi poezii pentru părinţi şi bunici. Toate astea le-am adunat pe un CD pe care l-am înregistrat sub numele «Din Cloşani până-n Priboaia», iar cel de-al doilea album este în lucru. Împreună cu membrii ansamblului Roua, am înregistrat 15 colinde, textele şi melodiile aparţinându-mi. Tot ce-mi doresc este ca măcar unul dintre elevii mei să ducă mai departe munca şi să continue să păstreze tradiţiile şi obiceiurile populare“, încheie Carmen Sarcină.


Câte spectacole aţi organizat împreună cu membrii ansamblului?

Peste 150 de spectacole şi festivaluri, atât în judeţ, cât şi în ţară, principalele localităţi fi ind Sibiu, Cluj, Reşiţa, Petroşani, Bucureşti şi Craiova.

 Ce faceţi în timpul liber?

Când nu sunt la serviciu, mă ocup de albinărit. Este o pasiune moştenită de la tatăl meu. Am în grijă 27 de stupi. De asemenea, picture este un alt hobby pe care îl practic cu mare drag.


Ce-i place:  Muzica uşoară şi tradiţională. Petrece mult timp în bucătărie. Găteşte cu mare Plăcere pui cu ciuperci la tavă şi tort cu mere şi nuci, desertul adorat de fetele ei. Adoră preferă plimbările în natură şi munca în agricultură.

Ce nu-i place: Detestă politica. Urăşte minciuna. Nu-i suportă pe oamenii invidioşi şi pe cei care nu-şi văd de treaba lor şi privesc în ograda vecinului. De asemenea, îi detestă pe trădători şi linguşitori.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite