Târgu-Jiu: Big Brother la bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei care au copiat nu vor avea voie să mai participe la următoarele două sesiuni de examen
Cei care au copiat nu vor avea voie să mai participe la următoarele două sesiuni de examen

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Gorj analizează posibilitatea montării unor camere de supraveghere în cele 16 centre de examen din judeţ, ceea ce ar însemna că niciunul din cei aproximativ 5.000 de elevi care vor susţine bacalaureatul nu ar mai scăpa nesancţionat în cazul în care ar încerca să copieze.

Potrivit inspectorului general Iustin Paralescu, investiţia ar trebui să fie realizată până pe 27 iunie, când încep probele scrise, însă directorii liceelor din Târgu-Jiu spun că nu au nici bani, nici suficient timp pentru „big brother“.

„Am avut o şedinţă la inspectorat şi s-au inventariat situaţiile din şcoli, din centrele de examen, iar concluzia a fost că unele licee au camere de supraveghere pe holuri sau în exterior,  iar altele, cum e Colegiul Comercial Virgil Madgearu, nu au pe niciunde. A rămas ca inspectorul general să prezinte situaţia şi suntem în aşteptare. În primul rând costurile sunt enorme, noi avem 20 de săli şi ar însemna să fie cheltuiţi foarte mulţi bani să montăm camere şi nu-i avem, plus că timpul pe care îl mai avem la dispoziţie nu ajunge, pentru că nu se instalează aşa uşor. Din punctul meu de vedere, orice măsură de siguranţă este bună, dar cred totuşi că totul depinde de seriozitatea profesorilor şi nimic mai mult, daca noi ne facem treaba cu responsabilitate, totul va merge corect. Bani nu avem, numai dacă ne dau de la minister”, a precizat Petre Ciungu, directorul Colegiul Comercial Virgil Madgearu din Târgu-Jiu.

230 de elevi de la acest liceu vor susţine în acest an examenul de bacalaureat. Aproximativ 5000 de elevi din Gorj au absolvit în 2011 clasa a XII-a. Prima proba va fi susţinută în perioada 6-8 iunie şi presupune evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite