Târgu-Jiu: Biciclist mort într-un accident stupid

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Turburea au fost sesizaţi, aseară, despre faptul că în satul Turburea de Sus, pe DJ 661, se află căzut un biciclist.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că Ilie G., de 63 ani, din comuna Aninoasa, s-a dezechilibrat şi a căzut cu bicicleta pe carosabil. În drum spre spital, acesta a decedat. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că biciclistul, identificat în persoana lui Ilie G., de 63 ani, din comuna Aninoasa, judeţul Gorj, pe fondul imprudenţei în conducere, a pierdut controlul direcţiei bicicletei şi dezechilibrându-se, a căzut pe partea carosabilă. Acesta a suferit leziuni ce au necesitat transportarea la o unitate medicală. În timp ce era transportat cu o ambulanţă către spital, Ilie G. a decedat“, precizează Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest accident.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite