Târgu-Jiu: Biblioteca pentru copii şi tineret va fi mutată într-o unitate militară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cititorii vor intra în bibliotecă doar cu ecuson şi pe baza actului de identitate
Cititorii vor intra în bibliotecă doar cu ecuson şi pe baza actului de identitate

Secţia pentru copii şi tineret din cadrul Bibliotecii Judeţene «Christian Tell» va fi mutată, la sfârşitul lunii martie, în incinta Centrului Militar Judeţean.

Accesul angajaţilor şi al cititorilor va fi, însă, restricţionat pentru că Centrul are statut de unitate militară. „La intrare trebuie să prezinţi actul de identitate, care e oprit la poartă şi primeşti un ecuson de vizitator. Pentru toată lumea e valabilă această regulă. Nu ştiu ce se poate face pentru că cititorii nu pot să intre aşa. Sunt unii care nici nu au act de identitate petru că nu au împlinit 14 ani şi atuinci ce se întâmplă? Nu pot să intre la bibliotecă? Ni s-a sugerat să ne facem o intrare separată, dar biblioteca nu dispune de asemenea fonduri“, spune Alexandra Andrei, directoarea Bibliotecii Judeţene.

Nu există spaţiu suficient pentru mutarea tuturor colecţiilor


O altă mare problemă este că spaţiul din noua locaţie nu este suficient pentru a adăposti întreaga colecţie de carte. Astfel, cărţi foarte valoroase şi vechi nu au unde să fie mutate: „În noul sediu care ne-a fost pus la  dispoziţie nu există spaţiu suficient pentru depozitarea colecţiei de periodice de până la 1989 şi pentru fondul vechi, care numără 12.000 de volume, printre care se află cărţi valoroase de la 1850, 1860 şi 1870 din donaţia făcută de nepotul lui «Christian Tell» şi care a stat la baza deschiderii bibliotecii în 1934. Sunt cărţi foarte valoroase şi vechi, care nu trebuie mutate pentru riscă să se deterioreze. Este o soluţie parţială care generează tensiune. Ne putem muta, dar nu integral“.
Actualul sediu, casa Vasile Moangă, a fost deja oferit spre închieriere de către proprietarii. Imobilul este foarte degradat, iar apa se infiltrează prin acoperiş şi curge chiar în secţia de împrumut. Biblioteca funcţionează în acest sediu de zeci de ani. Cititorii nu sunt încântaţi de mutarea bibliotecii. „E mai bine ca biblioteca să rămână aici, pentru că e mai aproape de şcoală şi m-am obişnuit să vin aici. Am permis de intrare de la vârsta de 7 ani şi vin mereu la bibliotecă să iau cărţi“, spune Daiana Hăinaru, de 11 ani.
Fabiola Neacşu, bibliotecară, spune că media zilnică a cititorilor care calcă pragul bibliotecii este de peste 100, iar numărul de abonaţi din anul acesta este de 1234.



Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite