Târgu-Jiu: UPDATE: Bărbaţii acuzaţi că au forţat o tânără să le facă sex oral, cercetaţi în stare de libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu i-au anunţat pe cei doi tineri că nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu, în următoarele 30 de zile.

Evenimentul s-a petrecut vineri noaptea, când tânăra a plecat de la o petrecere cu unul dintre bărbaţii acuzaţi de tentativă de viol. Ajunşi în faţa apartamentului acestuia, fata din Turcineşti a refuzat să-l mai însoţească, fiind introdusă cu forţa în locuinţă. Aici, târgujianul a obligat-o să-i facă sex oral. După aproximativ 30 minute, în apartamentul respectiv a mai venit un al doilea tânăr, care a avut aceeaşi dorinţă ca şi prietenul său. Tânăra de 22 de ani a reuşit să fugă din locuinţă şi a strigat după ajutor, însă agresorii au tras-o de păr în apartamentul situat la parterul blocului. Din fericire, ţipetele fetei au fost auzite de o vecină, care a sunat la 112 şi a solicitat sprijinul poliţiştilor gorjeni.

Astăzi, cei doi tineri au fost audiaţi de procurori, fiind luată măsura de cercetare în stare de libertate.  „Aceştia au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tentativă de viol. Faţă de aceştia, s-a luat măsura preventivă de obligare de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 zile“, a declarat Romina Dochian, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite