Târgu-Jiu: Avocaţii din oficiu stau cu leafa „pe bară“ din iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocaţii aşteaptă să primească drepturile băneşti restante
Avocaţii aşteaptă să primească drepturile băneşti restante

Tribunalul Gorj a acumulat datorii de peste 60.000 de lei către Barou. Apărătorii din oficiu ameninţă că nu se nu se vor mai prezenta în instanţă, dacă plăţile nu vor fi virate în scurt timp.

Aproximativ 150 de avocaţi înscrişi în Baroul Gorj pledează din oficiu. Aceştia asigură asistenţă gratuită tuturor persoanelor care nu îşi permit să plătească apărare în instanţele de judecată. Mereu sunt solicitaţi de către poliţie, instanţele judecătoreşti şi Parchet pentru asigurarea asistenţei judiciare gratuite, dar fără să primească plata cuvenită.

Nu ne-am primit banii pe oficii din luna iulie. Sperăm să fie viraţi cât mai repede, să nu fim nevoiţi să luăm în considerare luarea unei măsuri extreme, cum ar fi refuzul eliberării delegaţiilor până la plata la zi a restanţelor, aşa cum s-a întâmplat la Baroul Dolj“, a declarat Lucian Dănău, reprezentant al Serviciului de Asistenţă Juridică din cadrul Baroului Gorj.

Întârzieri repetate

Pentru fiecare proces la care pledează din oficiu, avocaţii primesc de la 100 la 300 de lei. „Am de luat, pe luna iulie, 500 de lei. Nu sunt mulţi bani, dar şi cu ăştia se întârzie o grămadă. De fiecare dată se întâmplă aşa“, a spus avocata Mihaela Cosciug.

Preşedintele Tribunalului Gorj recunoaşte că au fost perioade în care întârzierile au fost mult mai mari. „Au fost situaţii când s-a întârziat o jumătate de an. Însă, de data aceasta, ştiu că banii au venit de la Minister, dar nu înţeleg de ce nu au fost viraţi. Noi nu administrăm aceste fonduri, ele au o destinaţie specială în buget“, a declarat Florin Encescu.  

Este posibil ca la contabilitate să fie îngreunată plata. Aici sunt manevrate sume mari de bani, iar până se face viramentul se creează întârzieri. Avocaţii sunt îndreptăţiţi să ceară onorariile, dat fiind că ei plătesc dări la stat plus cotizaţia pentru barou. Cum banii de salarii vin lunar, aşa ar trebui să fie acordate şi onorariile“, a precizat Ştefan Moţăţăianu, preşedintele Baroului Gorj.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite