Avicola, somată de ITM să achite salariile restante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Societatea Avi Instant de creştere şi valorificare a puilor este somată de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj să achite până la sfârşitul acestei săptămâni salariile restante datorate angajaţilor.

George Romanescu, inspectorul şef al ITM Gorj, a spus că, în cazul nerespectării acestei măsuri, societatea va fi amendată: „O echipă de control a efectuat o verificare la societate Avi Instant. Prima măsură urgentă dispusă a fost plata drepturilor salariale restante, iar, ulterior, salariile să fie acordate în conformitate cu datele trecute în contractele de muncă. În cazul nerespectării acestei dispoziţii, unitatea va primi o amendă cuprinsă între 3000 şi 10.000 de lei“. George Romanescu a precizat că restanţele salariale sunt pe o perioadă de o lună.
Aproximativ 40 de lucrătoare de le secţia de Abator din cadrul Avi Instant au protestat în urmă cu două zile în faţa unităţii şu aui refuzat să intre în schimbul I pentru că nu li s-au plătit drepturile salariale. Angajatele s-au plâns că au de primit salarii restante pe aproximativ două luni de zile şi că au rămas fără bani pentru a plăti naveta, deoarece unitatea se află la marginea municipiului Târgu-Jiu. Conducerea Avi Instant a precizat că salariatele nu aveau voie să protesteze pentru că puii sunt puşi în pericol şi, mai mult decât atât, exista la încarcat un tir pentru export.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite