Târgu-Jiu: Update / Autobuz cu zece pasageri, răsturnat într-o pantă din Arcani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autobuzul a derapat şi s-a răsturnat
Autobuzul a derapat şi s-a răsturnat

Pasagerii au fost scoşi din autobuzul groazei de o echipă de drumari, care au văzut maşina rasturnată.

Zece navetişti au trecut în această dimineaţă prin clipe de coşmar, după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat în şanţ. Din fericire, pasagerii au fost scoşi la timp, de o echipă de drumari, care se aflau în zonă. Incidentul a avut loc în jurul orei 08.00, când Florin Sprâncenatu, şoferul în vârstă de 50 de ani, din Peştişani, circula pe ruta Târgu-Jiu- Peştişani. „Din primele date transmise de la faţa locului a rezultat că şoferul,în vârstă de 50 de ani, din Peştişani, în timp ce conducea un autobuz pe DN 67 D, la coborârea unei pante, într-o curbă, pe fondul unui carosabil acoperit cu mâzgă, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a ieşit în afara părţii carosabile. Din eveniment nu au rezultat victime, cei zece pasageri fiind în afara oricărui pericol“, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj. Primii care au ajuns la faţa locului au fost pompierii gorjeni. „Un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu s-a deplasat cu o autospecială, în comuna Arcani, în urma sesizării primite pe numărul unic 112 din partea unei persoane, care a semnalat faptul că un autobuz s-a răsturnat în afara părţii carosabile, având pasageri. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii Gorj s-au deplasat la faţa locului pentru evacuarea persoanelor rămase blocate în urma răsturnării autobuzului însă pasagerii fuseseră scoşi de către trecătorii, aflaţi în zonă“.


Şoferul, în stare de şoc


Florin Sprâncenatu a fost îngrozit de cele întâmplate. „Mă mir că am scăpat cu toţii nevătămaţi după ce ne-am răsturnat. Nu am mai avut ce să fac pentru că am prins gheaţă şi am derapat. Am făcut tot posibilul să ţin autobuzul pe carosabil şi oricât am tras de volan, nu am reuşit să evit accidentul. Acum trebuie să văd cum scoatem maşina de aici“, a declarat Florin Sprâncenatu, şoferul aflat în stare de şoc. „Am şi alergat să prind autobuzul de dimineaţă. Mergeam la bunicii mei la Peştişani şi dacă ştiam că se întâmplă aşa nici nu mai plecam la drum. Bine că am scăpat teferi şi nevătămaţi. Când am văzut cum stă autobuzul suspendat, am crezut că fac infarct”, a declarat o tânără, aflată în autobuzul groazei. Poliţiştii mai spun că maşina avea inspecţia tehnică efectuată. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentului.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite