Târgu-Jiu: Au sustras peste o tonă de fier din Complexul Energetic Turceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fierul vechi a fost confiscat de poliţişti
Fierul vechi a fost confiscat de poliţişti

Trei gorjeni sunt cercetaţi pentru că au furat fier vechi din incinta Complexului Energetic Turceni.

În noaptea de 03/04.12.2010, orele 01:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni, în timp ce efectuau serviciului de patrulare pe DJ 673 Turceni-Ioneşti, au observat o căruţă încărcată cu grinzi din fier.
La vederea poliţiştilor, persoanele aflate în vehiculul cu tracţiune animală au fugit. Una dintre ele, identificată în persoana lui Mihai L., de 25 ani, din comuna Brăneşti, a fost prinsă şi condusă la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor.
S-a stabilit faptul că în căruţă se aflau 7 grinzi metalice, dreptunghiulare, în lungime de 7 m fiecare, care cântăreau aproximativ 800 kg, acestea provenind din dezasamblarea unor benzi transportoare a cărbunelui din zona unui complex energetic.
Bunurile urmează a fi restituite unităţii prejudiciate.
Poliţiştii continuă investigaţiile pentru depistarea celorlalţi doi suspecţi care în prezent se sustrag cercetărilor.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Azi-noapte, în jurul orelor 01:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au mai depistat pe A.R.I., de 17 ani şi Aurel M., de 30 ani, ambii din oraşul Turceni, în timp ce transportau cu un atelaj cu tracţiune animală, cantitatea de aproximativ 500 kilograme de fier vechi.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că suspecţii au sustras cantitatea de fier, evaluată la suma de aproximativ 360 lei, din incinta unui complex energetic .
Bunurile urmează a fi restituite unităţii prejudiciate.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite