Târgu-Jiu: Au început lucrările la drumul de centură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea investiţiei se ridică la suma de 33 de milioane de lei. Vremea frumoasă i-a determinat pe lucrătorii firmei Euroconstruct să înceapă modernizarea centurii.

Lucrările de reabilitare a centurii municipiului Târgu-Jiu au început cu drumul de mocăniţă, în zona Bârseşti, care se intersectează cu DN 67 D. Astăzi se lucra la decopertarea pământului de pe marginea drumului pentru a completa în vederea lăţirii părţii carosabile la nouă metri, de la şapte cât are în prezent. „Primul punct de lucru este la drumul de mocăniţă, care are o lungime de doi kilometri. Tot drumul de centură va avea o lăţime de nouă metri. Se va sparge betonul şi se va turna asfalt. Sperăm ca lucrarea să fie finalizată înainte de termenul stabilit de doi ani“, ne-a spus Răzvan Retezanu, inginer în cadrul societăţii Euroconstruct.


Investiţie de 33,7 milioane de lei


Firma C&I Euroconstruct SRL din Bucureşti a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru realizarea drumului de rocadă al municipiului Târgu Jiu. Proiectul presupune modernizarea a 13 kilometri de şosea, realizarea a cinci sensuri giratorii şi a unui pasaj, valoarea contractului de execuţie a lucrărilor fiind de aproximativ 33,7 de milioane de lei. Lucrările au ca termen de finalizare 24 de luni. „Discutăm de mult timp de această lucrare şi iată că începe realizarea ei. E o lucrare destul de costisitoare, susţinută cu bani din fonduri externe şi de la bugetul local. E un lucru important că reuşim modernizarea acestu drum, pentru că se va fluidiza circulaţia la nivel de municipiu“, a precizat primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru. Licitaţia pentru aceste lucrări a început în noiembrie 2008, peste zece firme fiind interesate de câştigarea acestui contract. „Am reuşit să ne mobilizăm şi cred că vom finaliza lucrare chiar mai repede, cam într-un an şi jumătate. Avem aproape 70 de angajaţi, toţi din judeţul Gorj. Vom executa prima dată lucrările care nu încurcă traficul“, a adăugat directorul firmei C&I Euroconstruct, Ion Udangiu.

image
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite